Alergiile alimentare, inclusiv la alune și arahide, ar putea fi neutralizate curând, cu ajutorul unui plasture

Alergiile alimentare, inclusiv la alune și arahide, ar putea fi neutralizate curând, cu ajutorul unui plasture

O companie biofarmaceutică franceză a dezvoltat primul plasture transdermic eficace împotriva alergiei la alune și arahide, conform celor mai recente rezultate ale unui studiu clinic prezentat în weekend în Statele Unite. În plus, acesta s-a dovedit a fi o soluție promițătoare și împotriva altor alergeni alimentari, informează marți AFP.

Acest plasture epidermic numit Viaskin poate reduce cu 98% riscul de șoc alergic exacerbat, care poate fi fatal, conform unui studiu clinic aflat în faza a 2-a, efectuat timp de peste doi ani asupra unui grup compus din 171 de pacienți cu vârste între 4 și 11 ani.

Se estimează că în Statele Unite 2% dintre copii sunt alergici la alune, cifra crescând cu 50% la sfârșitul anilor '90, conform Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

În cadrul studiului, 83,3% dintre participanți au reușit să multiplice cantitatea de arahide pe care o puteau consuma. "Rezultatele sunt extrem de încurajatoare", a declarat dr. Pierre-Henri Benhamou, cofondator și CEO al companiei care a dezvoltat plasturele, DBV Technologies, într-un interviu telefonic acordat AFP. "Acesta este primul plasture pentru desensibilizarea și vindecarea alergiilor alimentare", a menționat el adăugând că în prezent "nu există nici un tratament împotriva acestui tip de alergeni".

Agenția pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration ? FDA) a Statelor Unite a acordat statutul de agent terapeutic acestui plasture, deschizând calea către un proces accelerat de autorizare de punere pe piață a acestuia, posibil în 2018, mai arată sursa citată.

Plasturele conține un extract foarte concentrat de proteine de arahide — 250 de micrograme — ce pătrunde în epidermă fără a trece în sânge, evitându-se astfel riscul de șoc alergic în timp ce se produce desensibilizarea treptată. El se bazează pe o descoperire care a demonstrat că este posibil să se acționeze asupra sistemului imunitar prin piele. Plasturele trebuie purtat în permanență și se schimbă zilnic.

"Scopul nu este să se poată mânca un pachet cu arahide, ci să se reducă sensibilitatea pentru a se evita o reacție potențial fatală în cazul consumului accidental de arahide", a precizat Benhamou adăugând că alergia severă la acest aliment este responsabilă de mii de cazuri de șoc anafilactic petrecute în fiecare an în Statele Unite, dintre care circa 150 sunt fatale.

Datele, prezentate duminică la Congresul Academiei Americane de Alergie, Astm și Imunologie, desfășurat la Atlanta (Georgia), reprezintă rezultatul a trei ani de cercetări. Rezultatele fazei a treia a studiului, ce include 420 de copii cu vârste între 4 și 11 ani, din America de Nord, ultimul pas înainte de comercializarea plasturelui, vor fi făcute publice în toamnă, a mai anunțat Benhamou. Potrivit acestuia, tratamentul ar reprezenta o piață de un miliard și jumătate dolari. "Acest plasture are un potențial de mare succes", a adăugat el.

Se estimează că între 6% și 8% din populația Europei și Statelor Unite suferă de alergii alimentare precum cele la arahide, ouă, grâu, soia sau fructe de mare, procentele fiind probabil asemănătoare în China și Japonia, potrivit directorului DBV Technologies.

Pentru alergia la lapte, ce afectează 2% dintre copii și 1% dintre adulți, firma franceză a dezvoltat deja un plasture care a fost testat într-un studiu clinic aflat în faza a doua, având rezultatele similare cu cele obținute de plasturele dezvoltat pentru reacția periculoasă la arahide.

De asemenea, compania a anunțat că lucrează la dezvoltarea unui plasture pentru desensibilizarea la alergenii prezenți în ouă, ce afectează cu preponderență persoanele din Asia.

Conform unei alte soluții pentru prevenirea alergiei la arahide, se indică un consum de alimente pentru sugari care conțin acest ingredient, precizează sursa citată. În plus, în luna ianuarie, Institutul National pentru Alergii și Boli Infecțioase (NIAID) a recomandat să se introducă în mod regulat arahidele în alimentația copiilor începând de la vârsta de patru luni, măsură ce reduce cu 81% riscul de apariție a acestei alergii la copii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”