AlegeriLocale2020/Rareş Bogdan: PNL va obţine un scor istoric la locale, Moldova nu va mai fi dominată de roşu

AlegeriLocale2020/Rareş Bogdan: PNL va obţine un scor istoric la locale, Moldova nu va mai fi dominată de roşu

Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat, sâmbătă, că la alegerile locale PNL va obţine "un scor istoric" şi pentru prima dată în istoria postdecembristă, Moldova "nu va mai fi dominată de roşu".

"Veţi vedea la alegerile locale că galbenul va fi predominant pentru prima dată în 30 de ani. Va fi un scor istoric al PNL la aceste alegeri, iar Moldova nu va mai fi dominată de roşu. Vă dau înregistrat, va fi pentru prima dată când Moldova nu va mai fi dominată de roşu la alegerile locale, caz unic în istoria postdecembristă", a spus eurodeputatul PNL Rareş Bogdan.

Eurodeputatul a admis că la Vaslui ar putea exista "surprize neplăcute", menţionând că situaţia ar fi fost alta dacă ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru ar fi decis să candideze la locale.

"Avem o problemă. Deşi din punct de vedere strategic - poltic nu ar trebui să spun asta, dar fiind un om foarte sincer care încă uneori am apucăturile de jurnalist, recunosc că încă situaţia de la Vaslui este una complicată deşi Mitică Buzatu ar trebui îngropat pur şi simplu politic. Acolo putem avea surprize neplăcute. E singurul loc unde mă aştept la surprize neplăcute şi doar pentru că Nelu Tătaru a ales să stea să îşi facă o treabă de ministru foarte bine. (...) Dacă acolo candida Nelu Tătaru, Mitică Buzatu era aruncat la lada de gunoi a istoriei", a mai spus eurodeputatul Rareş Bogdan. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”