AlegeriLocale2020/Olt: Dosar penal deschis la Drăgăneşti-Olt în cazul unei sesizări că s-ar fi oferit bani în scop electoral

AlegeriLocale2020/Olt: Dosar penal deschis la Drăgăneşti-Olt în cazul unei sesizări că s-ar fi oferit bani în scop electoral

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru infracţiunea de "coruperea alegătorilor" în urma unei sesizări privind oferirea de bani în scop electoral în oraşul Drăgăneşti-Olt, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

"Poliţia oraşului Drăgăneşti-Olt a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 49 de ani, despre faptul că o persoană ar oferi bani unor cetăţeni în scop electoral. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor", a precizat Alexandra Dicu.

Tot la Drăgăneşti-Olt, un membru al unei secţii de votare, însoţitor al urnei de vot mobilă, a fost sancţionat contravenţional după ce o femeie în vârstă de 36 de ani ar fi votat la urma mobilă cu o copie a cărţii de identitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt a mai informat că o sancţiune pentru încălcarea legii a fost aplicată şi în municipiul Caracal, unde în apropierea unei secţii de votare, într-o curte, se afla un panou cu afişe electorale.

În judeţul Olt, de la începerea procesului de votare până la ora 16,00 au fost înregistrate 33 de sesizări privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale, în urma verificărilor fiind întocmite trei dosare penale pentru fraudă la vot şi fiind aplicate cinci sancţiuni contravenţionale. 25 dintre sesizări nu s-au confirmat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”