AlegeriLocale2020/Barbu Mateescu: A fost o campanie bizară şi atipică; toată lumea s-a ajustat la nişte circumstanţe speciale
Campania electorală pentru alegerile locale a fost una "bizară'' şi ''atipică'', pentru că toată lumea s-a ajustat la nişte circumstanţe speciale, este de părere sociologul Barbu Mateescu.
"Pandemia a blocat foarte multe iniţiative, foarte multe acţiuni posibile de comunicare şi s-a comunicat mai mult prin intermediul presei, prin intermediul Facebook, dar erau şi alte subiecte care au ocupat agenda publică. De exemplu, începerea şcolii în context de COVID. Deci au fost şi multe lucruri care au bruiat capacitatea politicienilor de a comunica cu electoratul", a declarat pentru AGERPRES Barbu Mateescu.
În opinia sa, sunt campanii locale care nu au ajuns să se situeze în prim-plan în multe municipii.
"Mi se pare că în Bucureşti intensitatea alegerilor a fost mai mare decât de obicei, adică interesul faţă de scrutin a fost mai consistent. În rest, din cauza pandemiei, nu au fost nişte evenimente, nişte acţiuni sau mesaje în restul ţării care să atragă atenţia foarte mult", a arătat sociologul.
Acesta consideră că va fi un experiment şi în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, nu numai din cauza pandemiei, ci şi a faptului că ''este o campanie extraordinar de apropiată de cea de la locale".
"Dacă nu mă înşel, în ultimii 30 de ani, niciodată nu am avut două alegeri atât de rapide una după alta. Şi asta, în mod normal, ar trebui să însemne o scădere a interesului oamenilor, pentru că, deja, foarte multe emoţii, foarte multe stări de spirit vor fi exprimate prin votul de la locale. Va exista un bonus pentru formaţiunea politică sau formaţiunile politice, care vor reuşi să găsească un mesaj nou, repede şi eficient. Adică să poată să reenergizeze votanţii de la locale, să poată să atragă votanţi noi, oameni care n-au votat la locale. Altfel, există un risc ca oamenii să zică: 'Gata, am votat deja toamna asta şi nu mă mai prezint la parlamentare'", a mai spus Barbu Mateescu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)