AlegeriLocale2020/ Mureş: UDMR a câştigat 40 de primării în judeţ, inclusiv Târgu Mureş şi Reghin

AlegeriLocale2020/ Mureş: UDMR a câştigat 40 de primării în judeţ, inclusiv Târgu Mureş şi Reghin

Preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, a anunţat că, în urma scrutinului de duminică, Uniunea a câştigat 40 de primării în judeţ, inclusiv cele ale municipiilor Târgu Mureş şi Reghin.

"Aş dori să mulţumesc alegătorilor care au obţinut aceste rezultate. Ceea ce este important, UDMR a reuşit nu numai să îşi păstreze funcţiile de primar din judeţ, ci a reuşit chiar să-şi întărească poziţia conducătoare în acest judeţ. În acest moment avem 40 de primari (din 102 unităţi administrativ teritoriale, n.r.) care au câştigat, dintre care 38 care au pornit ca şi candidaţi UDMR, iar doi independenţi care au fost susţinuţi de UDMR. Aici aş spune că am câştigat Târgu Mureşul, am câştigat Reghinul şi am câştigat Breaza, locuri în care de foarte mult timp nu am mai avut primar. Pe lângă aceasta, singurul loc unde am fi dorit, dar nu am reuşit să recuperăm, este Ghindari, unde a rămas primarul în funcţie", a declarat Peter Ferenc.

Liderul UDMR Mureş a mulţumit pentru mobilizare echipei de campanie, candidaţilor UDMR, parlamentarilor şi europarlamentarului Vincze Lorant.

Potrivit numărătorii paralele a PNL, liberalii au obţinut 26 de primării, pierzând patru dintre acestea faţă de anul 2016. AGERPRES

Sursa foto:  Péter Ferenc /Facebook


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda