AlegeriLocale2020/ Mureş: Două dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de fraudă la vot şi coruperea alegătorilor

AlegeriLocale2020/ Mureş: Două dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de fraudă la vot şi coruperea alegătorilor

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au anunţat că, la nivelul instituţiei, duminică au fost înregistrate 18 incidente electorale şi au fost întocmite două dosare penale pentru fraudă la vot şi coruperea alegătorilor.

"Până la acest moment, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost înregistrate 18 incidente electorale, dintre care 5 sunt în curs de verificare, iar în celelalte cazuri verificările au fost finalizate. Astfel, urmare a verificărilor efectuate, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi au fost înregistrate două dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de fraudă la vot şi coruperea alegătorilor în cadrul cărora se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun", a anunţat IPJ Mureş.

Conform aceleiaşi surse, nouă dintre sesizări nu s-au confirmat.

"Totodată, dintr-un total de 56 de notificări SIMPV (Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot - n.r. ), 44 nu s-au confirmat, iar 12 sunt în curs de verificare", au mai precizat reprezentanţii IPJ Mureş. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...