AlegeriLocale2020 / Olguţa Vasilescu a câştigat al treilea mandat de primar al Craiovei, cu jumătate din numărul voturilor din 2016

AlegeriLocale2020 / Olguţa Vasilescu a câştigat al treilea mandat de primar al Craiovei, cu jumătate din numărul voturilor din 2016

Lia Olguţa Vasilescu a câştigat cel de-al treilea mandat de primar al Craiovei cu 34,29% din voturile valabil exprimate, obţinând 30.062 voturi, aproape la jumătate din numărul pe care l-a obţinut în urmă cu patru ani, când a fost votată de 58.478 de persoane.

Potrivit datelor finale publicate de AEP, candidatul PNL la funcţia de primar al Craiovei, Nicolae Giugea, a obţinut 21.528 voturi (24,55%), Antonie Solomon (PER) - 18.190 voturi (20,74%), Lucian-Bernd Săuleanu (Alianţa USR-PLUS) - 11.229 voturi (12,80 %), Eduard-Ionuţ Ciceu (PRO România) - 1.998 voturi (2,27 %) şi Anişoara Stăncuescu (PMP) - 1.972 voturi (2,24%).

Candidatul independent Adimaria Claudia Luminiţa Simoiu s-a clasat pe locul al şaptelea, obţinând 1.038 voturi (1,18%), fiind urmată de Marian-Daniel Păloiu (ALDE) - 570 voturi (0,65%), Janina-Mariana Micu (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională) - 419 (0,47%), Emil-Iulian Mladin (Partidul Alternativa Dreaptă) - 368 voturi (0,41%) şi Marin Costache (Partidul Puterii Umaniste) - 293 voturi (0,33%).

În municipiul Craiova, prezenţa la urne a fost de 35,77%, votând 89.480 de persoane, cu peste 10.000 de persoane mai puţin decât în urmă cu patru ani. Numărul voturilor valabil exprimate pentru primarul Craiovei a fost de 87.667, un număr de 1.752 de voturi au fost anulate, iar 421 de alegători au votat cu urna specială.

În 2016, candidatul din partea PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a câştigat funcţia de primar al Craiovei cu un număr de 58.478 de sufragii din voturile valabil exprimate, iar candidatul PNL, Pavel Badea, s-a clasat pe locul al doilea cu 12.649 de voturi. Ceilalţi candidaţi au obţinut următoarele rezultate: Mircea Năstase (ALDE) - 7.538 voturi, Florentin Gust (PSRO) - 6.048 voturi, Dan Adrian Cherciu (susţinut de Alianţa "Pentru Craiova" formată din M10 şi PNŢCD) - 5.132 voturi, Horaţiu Buzatu (PML) - 3.013 voturi, Arthur Andriţoi (PND) - 1.679 voturi, Constantin Mireanu (independent) - 762 voturi, Ionel Pană (independent) - 691 voturi.

În 2016, în Craiova, prezenţa la urne a fost de 38,66%, votând 99.554 de persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri