Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 1 noiembrie

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 1 noiembrie

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 1 noiembrie, potrivit unei hotărâri adoptate joi de parlamentul de la Chişinău, care a provocat dezbateri între putere şi opoziţie. De la acuzaţii reciproce şi altercaţii s-a ajuns la ameninţări cu judecata şi chiar aluzii la aplicarea forţei fizice, transmite Radio Chişinău.

Proiectul a fost elaborat de deputaţii socialişti, în aceeaşi zi în care Igor Dodon a propus data de 1 noiembrie pentru organizarea alegerilor prezidenţiale. Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a propus organizarea acestora cu o săptămână mai devreme, dar propunerea lui nu a fost susţinută de majoritatea parlamentară.

Proiectul a provocat dezbateri în parlament şi declaraţii dure de la tribuna legislativului. Mai mulţi deputaţi din opoziţie au cerut demisia imediată a lui Igor Dodon, mai ales în contextul imaginilor video recente în care acesta ar primi bani de la fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc. Printre aceştia s-a aflat şi Iurie Reniţă, deputat al Platformei DA, care a făcut publice imaginile respective.

Pe de altă parte, socialistul Vlad Bătrâncea a acuzat opoziţia că ar colabora cu Vlad Plahotniuc. El a anunţat că va depune o sesizare la Parchet în privinţa unor presupuse acte de corupţie comise de deputatul Iurie Reniţă. În replică, Reniţă l-a ameninţat pe Vlad Bătrâncea cu un proces judiciar.

Procedura de vot a provocat dezbateri între deputaţii din opoziţie şi cei din majoritatea parlamentară, primii considerând că proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Conform legislaţiei actuale, alegerile prezidenţiale din Republica Moldova trebuie să se desfăşoare în perioada cuprinsă între 30 şi 60 de zile până la expirarea mandatului şefului statului, ceea ce înseamnă în intervalul 23 octombrie - 23 noiembrie 2020. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989