Alegerile parlamentare din Cehia au fost câştigate de SPOLU

Alegerile parlamentare din Cehia au fost câştigate de SPOLU

Alegerile parlamentare din Cehia au fost câştigate de o coaliţie de trei partide aflate în opoziţie, care a depăşit cu puţin partidul actualului premier, miliardarul Andrej Babiš. Cu toate acestea, soarta politică pe termen scurt a domnului Babiš depinde de preşedintele Miloš Zeman, care trebuie să aleagă cine va forma un guvern. Acest sfârşit de săptămână a fost dominat de coaliţia SPOLU, alcătuită din trei partide din opoziţie – conservator, liberal şi creştin-democrat. Împreună cu un alt grup din opoziţie, aceasta va conduce o majoritate în Parlament, dar lupta încă nu s-a sfârşit pentru Andrej Babiš. Preşedintele a afirmat deja că singurul căruia îi va cere să formeze un guvern va fi liderul celui mai mare partid, nu unei alianţe. Acesta este Andrej Babiš, deşi şansele sale par slabe./aionita/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 octombrie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen