Alegerile prezidențiale din Turcia, care au loc duminică, 14 mai 2023, sunt un moment-cheie în politica internațională, nu doar internă. Occidentul are nevoie să se asigure că statul turc este un aliat împotriva Rusiei, iar Balcanii au nevoie de pace și de stabilitate.

Analistul politic Dorin Popescu este bun cunoscător al geopoliticii răsăritene și atent observator al securității în spațiul Mării Negre. Specialist în politică externă, Popescu a fost diplomat în Rusia (Moscova), Ucraina (Cernăuți) și în Balcani (Sarajevo) și s-a stabilit la Constanța, unde a fondat Asociația Casa Mării Negre. El a acordat un interviu pentru „Adevărul“ explicând ce însemnătate au alegerile din Turcia pentru evoluția Balcanilor, în contextul mondial atât de volatil.

- Din orice punct cardinal ai privi, Turcia este un loc-cheie pe harta lumii. Mai ales pentru Balcani, Turcia domină categoric zona, având un rol strategic la fel de important precum Imperiul Otoman de odinioară. Pot învia imperiile de altădată, așa cum există nostalgia în Est?

- Riscul unui curs neoimperialist la Ankara pare a rămâne relativ redus indiferent de design-ul viitor al sistemului de relații internaționale, de arhitectura relațiilor de putere în noua ordine mondială care se reconfigurează chiar în aceste zile, sub presiunea toxică a unor actori statali maligni. Turcia contemporană a împrumutat deja conduite ireversibile de civilitate și modernitate, este integrată în sisteme de valori incompatibile cu mentalități de tip imperial (de exemplu NATO) și/sau nutrește permanent aspirația de a se integra în altele (UE). Chiar dacă nu mai este total eligibilă, în momentul de față, pentru formate liberale globale precum Summitul Democrațiilor (creat și convocat de Statele Unite), angajamentul său puternic pentru sisteme moderne de valori incompatibile cu mentalitatea și conduitele de tip imperialist pare unul pe termen lung. Ankara nu mai produce sultani. Dealtfel, nici țarii nu mai pot da probe autentice de viață în Est, oricât de mult i-ar gonfla narativele nevolnicilor lor urmași. Ireversibilitatea istoriei ne face imuni la strigoii din sipetele trecutului. O creștere a rolului Turciei în sistemul de relații internaționale, a puterii acesteia la nivel regional, este însă probabilă. Turcia își poate spori unele hegemonii locale și regionale, fără a le însoți cu aspirații sau semne hegemonice de tip imperialist.

- De ce este Turcia un punct nevralgic în balanța oricărei relații dintre Europa și Asia, dintre Orient și Occident?

Geografia, resursele, back-ground-ul hegemonic, forța militară și demografică, existența unor viziuni naționale credibile de dezvoltare fac în mod permanent din Turcia un actor statal relevant în plan regional, la intersecția strategică a mai multor lumi mentale și continente. Turcia reprezintă/locuiește un spațiu de intersecție strategică, care și-a dezvoltat în timp abilitatea de a locui această intersecție, rafinându-și succesiv propriile instrumente geopolitice de control, influență și dominație. Când hegemonia sa nu a fost inhibantă pentru restul lumii, principalii actori s-au întrecut în a curta Turcia, în a o seduce. Precum Strâmtorile sale în Marea Neagră, Turcia este o placă turnantă a lumilor care contează, poartă strategică de trecere, nod de civilizații și de rute strategice. Toți drumeții din proximitate plătesc taxe de trecere la această vamă dintre lumi. Fără Turcia, nici Europa și nici Orientul nu sunt complete, nu sunt autentice, nu sunt relevante.

- Turcia poate înclina oricând balanța într-un raport de putere Est-Vest, Rusia și restul lumii? Mai ales în contextul actual al invadării Ucrainei.

La nivel global, Turcia este mai degrabă parte a unui pol de putere decât pol de putere propriu-zis, autonom. Libertatea sa de joc politic este totuși limitată de propriile opțiuni, de propriile afilieri. Ne este greu să ne imaginăm Turcia, țară membră NATO, inversând bunăoară raporturile de putere în favoarea celor care nu contenesc să vadă în Alianță un inamic hibrid. Chiar și în pofida dansului acrobatic pe sârmă pe care l-a executat în actuala conjunctură a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, un dans care a combinat (combină) pragmatismul unei neutralități interesate cu roluri obligatorii asumate din postura de stat membru NATO (furnizarea de drone către Ucraina, poziția de gardian al Strâmtorilor etc.), Turcia nu poate evada (decât catastrofic) din propriile sale opțiuni strategice (apartenența la NATO, aderarea la UE, valorile democratice, relații privilegiate cu SUA etc.). Evadarea maximă din aceste opțiuni s-a produs deja – testarea unui rol de mediator preponderent neutru, dublat și trădat, câteodată, în culise, de recuzita obligatorie de țară membră NATO. Evadarea maximă din aceste opțiuni s-a produs deja, ea nu mai poate spori.

România, mereu pe axa Turcia-Rusia

- La rândul ei, Turcia a fost un adversar istoric al Rusiei, iar România a fost martorul direct implicat al acestei confruntări seculare . Unde trebuie să se plaseze România acum?

Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei (război care este, de facto, pentru Moscova, un război hibrid împotriva Vestului și unul pentru hegemonie globală) ne găsește în locul marilor probe și confirmări. Suntem parte a unei arhitecturi de securitate care ne garantează apărări colective necondiționate în cazul unui atac extern. Acest război ne conferă oportunitatea de a reconfirma opțiunile noastre strategice și de a transforma provocările sale în oportunități. Nu (mai) suntem între Rusia și Turcia, înghesuiți între imperii, striviți de forța acestora, fără opțiunea de a respira liber. Suntem parte a lumii libere, a lumii liberale, parte a comunității euro-atlantice pe care o diabolizează insistent și insinuant Moscova, pe care o contestă Moscova, împotriva căreia Moscova construiește șantaje, frici și războaie. Suntem la granița estică a acestei lumi, gata să o apărăm, împreună cu aliații, împotriva intemperiilor Estului. Suntem limes-ul lumii europene și euro-atlantice. Turcia este și ea parte a acestei lumi (euro-atlantice), graniță a acestei lumi, scut al ei. Suntem în epicentrul unor convulsii, turbulențe și conflicte care vor schimba paradigmatic actuala ordine globală. Regiunea noastră va da arhitectura noii balanțe de putere la nivel mondial. Iar plasamentul nostru este deopotrivă fatal și inspirat. Apărăm limes-ul de ingerințe și agresiuni externe, care vin, ca de obicei în istoria noastră, din Est.

- Războaiele ruso-turce s-au dus deseori pe teritoriul românesc, Dobrogea fiind cel mai frământat pământ și câmp de bătălie între cele două Mari Puteri. Acum, ce am risca dacă se vor scoate din nou săbiile?

Războiul actual potențează rolul strategic al regiunii extinse a Mării Negre. Prin deciziile de la Summitul NATO de la Madrid s-a recunoscut și conceptualizat în detaliu acest rol strategic. Pentru regiunea noastră se articulează deja noi strategii (de exemplu Strategia SUA), noi formate de apărare înaintată a NATO și sporește permanent interesul marilor actori statali (bunăoară Franța) și non-statali (Uniunea Europeană în particular).

Este de așteptat ca turbulențele să sporească în această regiune, iar codul de vreme rea să devină permanent, mai ales că Moscova încă trimite semne potrivit cărora nu va fi renunțat la visul imperial de a ajunge la gurile Dunării. În acest scenariu catastrofic, Dobrogea poate ajunge în vecinătatea toxică a proiectului imperialist neosovietic al Estului. În scenarii apocaliptice, chiar țintă a acestui proiect. În acest context, avem o garanție sacră și o prioritate-zero; garanția sacră a aliaților noștri privind apărarea colectivă a “fiecărui centimetru de teritoriu NATO” și, respectiv, prioritatea-zero de a ne spori substanțial, prin programe strategice de înzestrare, propriile capabilități militare naționale. Nu doar în domeniul aerian (programul F-16), ci și (mai ales) în cel naval, unde programele strategice (corvetele multifuncționale și modernizarea fregatelor) întârzie să producă efecte.

În momentul de față, riscurile privind scenariul apocaliptic sunt minime, iar cele privind scenariul catastrofic – reduse. Însă pentru îmblânzirea acestor riscuri au ajuns aici vulturii Diviziei 101 Aeropurtate americane, sistemul francez de apărare sol-aer Mamba, avioanele aliate de la Mihail Kogălniceanu etc.

Marea Neagră, Pontus hibrid

- „Marea Neagră, lac rusesc“, „Marea Neagră, poarta de la Înalta Poartă“. Cum ar trebui să fie cunoscută Marea Neagră, în aceste timpuri tulburi?

Ca un spațiu maxim turbulent, epicentru al unor dinamici care vor genera modelul noii ordini mondiale, design-ul și arhitectura ei. Acest model se testează acum și aici. Ne străduim să construim aici coeziuni aliate pe termen lung, o prezență militară navală aliată permanentă. Rusia nu mai are capacitatea de a construi hegemonic în Marea Neagră, este o navă-amiral scufundată, cu motoarele avariate, în pofida ocupărilor teritoriale actuale din sudul Ucrainei. Pentru Turcia, definitoriu va rămâne pe termen lung rolul de garant, paznic și protector al Strâmtorii. Nu este nișă de creștere exponențială a acestui rol. Prezența aliată va crește constant în acvatoriu, pe baza unor proiecții ce par de cursă lungă, la nivelul SUA și al Alianței ca întreg. Marea Neagră va rămâne pe termen lung un Pontus hibrid, un Pont hibrid, așa cum îl numeam în urmă cu doar câțiva ani, când editam singurul volum de autor dedicat Mării Negre din perspectivă geopolitică publicat în România în ultimul deceniu (“Captivi la Pontul Hibrid”, Editura Ideea Europeană, 2020).

- Date fiind istoria și prezentul, fiind casă pentru importanta comunitate musulmană , România poate menține pacea și prietenia cu Turcia, indiferent de cursul politicii externe?

România și Turcia sunt țări prietene și partenere. Relația lor solidă, de nivel strategic, este valorificată și potențată de afilierile și opțiunile lor comune și/sau similare; ambele sunt țări NATO, iar opțiunea Turciei de a deveni țară membră a Uniunii Europene a rămas în continuare un vector esențial și permanent al politicii externe a Turciei, care poate primi stimuli puternici în anii ce vin. Opțiunile similare sau comune de politică externă ale României și Turciei reprezintă astfel un teren fertil pentru dezvoltarea unor raporturi de parteneriat strategic pe termen lung, dincolo de fundamentul solid bince-cunoscut al relației bilaterale, pe care l-ați invocat deja (prezența unei comunități musulmane semnificative în Dobrogea/România, relațiile interetnice, interconfesionale și interculturale excelente din Dobrogea etc.). Nu îmi imaginez că pot apărea raporturi antagoniste între țările noastre. Tot ceea ce ne definește geopolitic este menit a ne apropia și mai mult.

Turcia post-alegeri. Ce riscă

- Care este perspectiva Turciei, după aceste alegeri prezidențiale din 14 mai?

Există o mare presiune internă a schimbării, care poate produce efecte la alegerile de duminică. Dincolo de continuitatea unor politici care au ținut Turcia vie și puternică pe marea tablă geopolitică de șah a lumii, pare dezirabilă totodată o înnoire a jurămintelor între Turcia și restul lumii euroatlantice, o catalizare a tuturor resurselor de coeziune existente în relația Ankarei cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite, cu restul comunității euroatlantice.

- Este posibil un conflict major de talia unui război civil în Turcia, dacă autoritarul președinte Ergodan, contestata mână de fier, ar pierde alegerile ?

Aș spune că una din mizele tari ale acestor alegeri o reprezintă reacția președintelui în funcție în cazul pierderii alegerilor prezidențiale. În toate cazurile posibile, îmi doresc ca rezultatul acestor alegeri să fie recunoscut chiar și de învinși, iar învingătorul absolut să fie, ca întodeauna într-o democrație autentică, votul real la urne. Aceste alegeri vor fi hârtia de turnesol a capacității Turciei contemporane de a-și proba performanțele democratice interne. Îmi doresc ca aceste alegeri să producă succesiuni pașnice și legitime ale puterii, așa cum vor rezulta ele din opțiunile populației Turciei (fie în logica schimbării, fie în cea a continuității). Este dreptul inalienabil al poporului turc de a-și stabili viitorul și de a-și alege liber liderii pe care și-i dorește. O instabilitate post-electorală cronică în Turcia ar putea aduce turbulențe cu efect distructiv major pe termen mediu, deopotrivă interne și externe. Am încredere că Turcia va răspunde corect, pașnic și legitim probei de democrație de duminică.

- Cum va evolua situația în zona Balcanilor, a Mării Negre și a Ucrainei, în funcție de aceste alegeri?

O schimbare la vârf ar putea readuce Turcia mai aproape de lumea euroatlantică, ar restabili prioritatea euro-atlantică în politica externă a Ankarei. Mă aștept totodată ca această posibilă schimbare să atrofieze raporturile actuale dintre Ankara și Moscova, mai ales în condițiile reluării relațiilor apropiate cu Uniunea Europeană sau Statele Unite. Prioritizarea raporturilor cu Federația Rusă și SUA se va inversa – va fi acordată prioritate, cel mai probabil, raporturilor cu Washingtonul. Deja celebrul episod cu posibilă implicare rusească în alegerile prezidențiale, denunțat în spațiul public de către candidatul opoziției, este simptomatic pentru posibile interese externe față de scrutinul de duminică. În celelalte dosare sensibile (Cipru, Siria, Balcanii de Vest, Orientul Apropiat/Mijlociu, relațiile bilaterale cu Grecia și Armenia etc.) nu întrevăd schimbări majore probabile de politică externă, deși există pe piața analitică indici teoretici ai schimbării pe unele direcții prioritare din agenda externă.

În mod corespunzător, o realegere în funcție a președintelui actual va produce continuități predictibile ale actualei politici externe a Turciei.

- Cum trebuie să trateze NATO și UE rezultatul alegerilor din Turcia, indiferent care ar fi el?

Respectarea rezultatelor alegerilor, așa cum rezultă ele din exprimarea liberă a opțiunilor în cabina de vot, reprezintă chintesența oricărei raportări pertinente, fie ea de tip intern sau extern. Opțiunile reale de vot, exprimate liber la urne, trebuie să producă efecte legitime și pașnice, indiferent de parti-pris-uri interne sau externe. Ca în orice democrație, atât Turcia, cât și aliații săi externi, câștigă dacă opțiunile exprimate liber la urne produc în mod direct arhitecturile de putere care răspund nevoilor, așteptărilor și votului majorității.