Alegeri Regatul Unit/Rezultate finale: Conservatorii au obţinut 365 din cele 650 de mandate ale Camerei Comunelor
Partidul Conservator al premierului britanic Boris Johnson a obţinut, în urma alegerilor legislative desfăşurate joi, 365 din cele 650 de mandate ale Camerei Comunelor, conform rezultatelor finale, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Conservatorii şi-au asigurat astfel o majoritate confortabilă peste pragul de 326 de mandate, în timp ce Partidul Laburist rămâne în opoziţie după ce a înregistrat un eşec notabil, obţinând 203 mandate, cu 59 mai puţine faţă de precedentul legislativ, în timp ce Partidul Conservator şi-a sporit numărul mandatelor cu 48.
Au mai intrat în Camera Comunelor Partidul Naţionalist Scoţian, cu 48 de mandate, Partidul Liberal-Democrat, cu 11 mandate, Partidul Democratic Unionist nord-irlandez, 8 mandate, Sinn Fein, 7 mandate, Plaid Cymru, 4 mandate, Partidul Alianţei şi Verzii cu câte un mandat fiecare.
Prin urmare, premierul Boris Johnson a fost reconfirmat în acest post. Conform presei britanice, nu se întrevăd schimbări majore în noul său executiv. Reluarea lucrărilor parlamentului este prevăzută pentru 19 decembrie şi este de aşteptat ca, beneficiind acum de o majoritate confortabilă în Camera Comunelor, Boris Johnson să impulsioneze procesul retragerii Regatului Unit din UE, amânată succesiv de acest for legislativ, ultima dată până pe 31 ianuarie 2020.AGERPRES