Pentru alegerile parlamentare de duminică, în străinătate vor fi organizate 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de 2016, potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe. Votarea în străinătate începe mâine, prima secţie care se va deschide fiind cea din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 20.00, ora României.
Conform sursei citate, pentru alegerile de duminică în străinătate vor fi deschise 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de alegerile parlamentare din 2016, când au fost organizate 417 secţii, scrie Agerpres. De exemplu, în Spania vor fi 140 de secţii, faţă de 53 în anul 2016, în Italia sunt, în prezent, 137 de secţii de votare, faţă de 73 în 2016, în Germania - 61 de secţii, faţă de 15, Marea Britanie - 50 de secţii de votare, faţă de 21, Franţa - 48 secţii, faţă de 16 şi SUA - 36 secţii, faţă de 31, în anul 2016.
Potrivit reprezentantului cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE, din cauza retragerii acordului din partea unor autorităţi locale sau a unor proprietari de imobile, în condiţiile restricţiilor specifice pandemiei, 25 de secţii de votare au fost relocate la alte adrese, preponderent în aceleaşi localităţi, cu următoarele excepţii: Roselare (Belgia), relocată în Bruxelles, Ginosa (Italia), relocată în Bari, Alesund (Norvegia), relocată în Vatne.
Nu vor fi organizate secţii de votare în Malta, Nigeria, Coreea de Nord şi Venezuela.
MAE a transmis Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului de Interne şi Prefecturii Bucureşti necesarul de ştampile de vot, ştampile de control, buletine de vot, timbre autocolante pentru alegătorii din străinătate. Pe baza solicitărilor de la oficiile diplomatice şi oficiile consulare, au fost confecţionate şi expediate 2,6 milioane de buletine de vot pentru fiecare categorie - Senat şi Camera Deputaţilor, 6.400 de ştampile cu menţiunea 'Votat' şi 2,4 milioane timbre autocolante.
În lipsa documentelor pentru vot prin corespondenţă, se poate merge la orice secţie din străinătate
Iulian Ivan a precizat că se pot prezenta la urne la orice secţie din străinătate alegătorii care au optat pentru vot prin corespondenţă, dar nu au primit documentele necesare sau informarea că plicul exterior pe care l-au trimis a fost înregistrat la biroul electoral.
El a amintit că plicurile cu votul prin corespondenţă trebuiau transmise astfel încât să ajungă în ţară la biroul pentru votul prin corespondenţă sau la misiunile diplomatice ale României până joi, la ora 23,00, ora locală.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat luni informații actualizate privind condițiile în care vor putea vota românii din străinătate:
- 1. Persoanele care fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare din străinătate, pe baza unui act de identitate, dintre cele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul cetățenilor români cu reședința în străinătate și pe baza unui document care atestă reședința în străinătate, dintre cele prevăzute în anexa la Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1627/2019, cu modificările și completările ulterioare.
- Aceste prevederi se aplică și membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care au domiciliul sau reședința în străinătate.
- Documentul care atestă reședința în străinătate poate fi prezentat biroului electoral al secției de votare din străinătate, în original, în copie sau în format electronic, după caz.
- Alegătorul cu reședința în străinătate care deține un document ce atestă reședința în străinătate, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot conform regulilor mai sus menționate.
- În cazul în care prevederile legislației statului care a emis documentul ce atestă reședința sunt mai favorabile, acestea se aplică cu prioritate.
- Până cel mai târziu cu 48 de ore înaintea primei zile a votării, Ministerul Afacerilor Externe întocmește și aduce la cunoștință publică lista documentelor ce atestă reședința în străinătate ale căror termene de valabilitate au expirat anterior datei de 1 martie 2020 și care sunt considerate valabile de statul emitent.
Condiția domiciliului sau a reședinței în străinătate, respectiv a prezentării unui document ce atestă reședința în străinătate nu se aplică următoarelor categorii de alegători care se prezintă la vot la secțiile de votare din străinătate:
- a) candidaților, dacă aceștia candidează în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării;
- b) personalului misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, secțiilor consulare și institutelor culturale din străinătate;
- c) militarilor, polițiștilor și personalului civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operații din străinătate.
- 2. Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate, care a optat să își exercite dreptul de vot prin corespondență și pentru transmiterea votului prin corespondență în țară trebuie să expedieze plicul exterior conținând opțiunile de vot pentru Senat și pentru Camera Deputaților cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, mai precis data de 3 decembrie 2020, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență.
- În cazul în care alegătorul apreciază că plicul conținând opțiunile de vot nu va ajunge la timp în țară, are posibilitatea de a-l depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz, pe cheltuiala sa.
- De asemenea, plicul exterior sigilat poate fi depus și personal de către alegător la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz.