Alegeri locale parțiale pentru primari în 49 de localități din țară (grupaj 2)

Alegeri locale parțiale pentru primari în 49 de localități din țară (grupaj 2)

În 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe vor avea loc duminică, 11 iunie, alegeri locale parțiale pentru funcția de primar. Campania electorală pentru acest scrutin parțial a început pe 27 mai, respectiv cu 15 zile înainte de data alegerilor, și se încheie sâmbătă la ora 7.00.

 

*ARGEȘ

Peste 5.000 de persoane cu drept de vot sunt așteptate, duminică, la alegerile locale parțiale pentru funcțiile vacante de primar din comunele argeșene Domnești și Valea Danului.

Potrivit datelor centralizate de Instituția Prefectului Argeș, în comuna Domnești sunt așteptați la urne 2.655 de alegători, iar în comuna Valea Danului 2.557. În fiecare dintre cele două localități vor fi organizate câte două secții de votare.

Au fost tipărite în total 5.700 de buletine de vot, dintre care 2.900 pentru Domnești și 2.800 pentru Valea Danului.

La Domnești au intrat în competiția electorală patru candidați (PSD, PNL, PMP și un independent), iar la Valea Danului trei candidați (PSD, PNL și PMP).

Funcția de primar al comunei Domnești a rămas vacantă în urma decesului fostului edil, Nicolae Smădu (PSD), în timp ce la Valea Danului Remus Simion (PSD) a demisionat, din motive personale, la scurt timp după ce a fost ales la scrutinul din iunie 2016.

* MEHEDINȚI

La alegerile parțiale pentru funcția de primar din 11 iunie sunt așteptați, în comuna Șimian, 8.055 alegători, iar în comuna Godeanu — 435 votanți.

Prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a declarat pentru AGERPRES, că au fost amenajate nouă secții de votare în comuna Șimian și una în comuna Godeanu.

Potrivit acestuia, în cele două comune, primarii interimari au luat toate măsurile pentru ca alegerile să se desfășoare fără probleme.

* OLT

Locuitorii din comunele Osica de Sus și Sprâncenata sunt așteptați duminică la vot pentru alegerea primarilor celor două localități, după ce primarii aleși în iunie 2016 au fost demiși două luni mai târziu ca urmare a unor decizii ale instanțelor, fiind declarați incompatibili.

În comuna Sprâncenata sunt trei secții de votare, fiind așteptați la urne 2.040 alegători, care vor desemna edilul dintre trei candidați, printre care și fostul primar, Marin Mihăeșteanu (PSD), căruia i-a încetat anul trecut mandatul la aproximativ două luni după instalarea în funcție. La funcția de primar al comunei Sprâncenata candidează: Marin Mihăeșteanu (PSD), Alexandru George Popescu (PMP) și Daniel Gigi Cătănoiu (PNL).

La Osica de Sus, unde sunt 4.061 alegători, vor funcționa duminică cinci secții de votare. Cinci candidați vizează fotoliul de primar al comunei Osica de Sus. Aici candidează și actualul viceprimar, Gheorghe Manicea (PSD), care îndeplinește și atribuțiile funcției de primar.

Pentru fotoliul de primar al comunei Osica de Sus candidează, în ordinea de pe buletinele de vot: Gheorghe Manicea (PSD), Marian Raicea (PMP), Remus Cernătoiu (ALDE), Sabin Roșca (PNL) și Alexandru Văduva (PRM).

Anul trecut, pe 4 august, prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, a emis ordine de încetare a mandatelor înainte de termen pentru primarii comunelor menționate, Cezar Filip și respectiv Marin Mihăeșteanu.

Ordinul de încetare a mandatului primarului din Osica de Sus a fost emis ca urmare a faptului că edilul, aflat la primul mandat, a fost condamnat în decembrie 2013, de Judecătoria Caracal, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind inculpat pentru fals material în înscrisuri oficiale.

În 2013, ANI a emis un raport prin care constata că Marin Mihăeșteanu, atunci viceprimar al comunei Sprâncenata, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 2011-2012, fiind și viceprimar și administrator al unei societăți comerciale. Interdicția de a ocupa o funcție publică a expirat pentru Mihăeșteanu la câteva zile după ce a fost instalat în funcție, însă era în vigoare la momentul la care a depus jurământul de învestire.

* TELEORMAN

Reprezentanții a trei formațiuni politice participă, duminică, la alegerile locale parțiale din comuna Olteni pentru funcția de primar.

Cei trei candidați sunt Emilian Mărcușanu (PSD), care a mai fost primar, Marian Iordache (PNL) și Cătălina Ionescu Voinea (PMP).

Comuna Olteni a rămas fără primar după ce Instituția Prefectului a emis ordin de suspendare din funcție a lui Emilian Mărcușanu (PSD), aflat în stare de incompatibilitate, condamnat pentru abuz în serviciu, la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare.

Cei aproximativ 2.500 de votanți își vor putea exprima opțiunile electorale în două secții, amenajate în satele Olteni și respectiv Perii Broșteni.

* TULCEA

Circa 1.100 de tulceni din comuna Beidaud sunt așteptați, duminică, în trei secții de votare pentru a-și alege primarul.

Pentru acest tur de scrutin, au fost tipărite peste 1.377 de buletine de vot, fiecărei secții de votare fiindu-i repartizate și celelalte materiale necesare desfășurării procesului electoral, respectiv timbre autocolante, ștampilele cu mențiunea "Votat".

"Paza secției de votare din centrul de comună va fi asigurată de polițiști, iar cea a celorlalte două secții va fi asigurată de angajați ai Inspectoratului Județean de Jandarmi", a precizat, pentru AGERPRES, subprefectul Corvin Bangu.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES de Prefectura județului Tulcea, buletinele de vot și toate materialele electorale necesare desfășurării alegerilor de duminică vor fi predate sâmbătă birourilor secțiilor de votare. Tot sâmbătă, reprezentanții Prefecturii județului Tulcea vor verifica stadiul pregătirilor pentru alegerile locale parțiale din comuna Beidaud.

Cei patru candidați la alegerile locale parțiale din comuna Beidaud sunt Constantin Camburi, reprezentant al PSD, Sterică Pașata, reprezentant al PNL, lui Dumitru Popescu, reprezentant ALDE, și lui Adrian Bulgaru, reprezentant PMP.

Primăria comunei Beidaud a rămas fără conducere în luna martie a acestui an, după ce primarul ales în urmă cu aproape un an, Constantin Camburi, a demisionat din funcție, iar viceprimarul comunei, Dumitru Popescu, a fost exclus din PNL și și-a pierdut astfel calitatea de ales local.

Comuna Beidaud este singura unitate administrativ-teritorială din județul Tulcea în care duminică vor avea loc alegeri pentru funcția de primar.

* VÂLCEA

Cetățenii din comuna vâlceană Bujoreni sunt așteptați duminică la urne pentru alegerea primarului localității, după ce edilul ales anul trecut a demisionat din funcție în luna ianuarie 2017.

În comuna Bujoreni sunt 3.853 de alegători și au fost organizate patru secții de votare.

Potrivit reprezentanților Biroului Electoral de Circumscripție din Bujoreni, candidează, în ordinea de pe buletinele de vot: Elena Luminița Anton — ALDE, Ion Raicu — PMP Gheorghe Gîngu — PSD și Dragoș Gigel Cîrstoiu — PNL.

Gheorghe Gîngu îndeplinește, din luna februarie, atribuțiile de primar al comunei Gângu, după demisia primarului ales anul trecut, Gheorghe Udubae.

La finalul lunii ianuarie 2017, Gheorghe Udubae și-a depus demisia din funcție, menționând probleme de sănătate, dar și lipsa de interes a consilierilor locali în privința demersurilor edilului de a desființa postul de administrator public.

* DOLJ

Locuitorii din Craiova și cei din comuna doljeană Ișalnița sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege primarii, funcții rămase vacante după ce edilii aleși în iunie 2016, respectiv Lia Olguța Vasilescu (PSD) și Ovidiu Flori (PSD), au demisionat din funcții.

În cursa pentru funcția de primar al Craiovei s-au înscris, în ordinea depunerii dosarelor, opt candidați: Sorin Preda-Nica din partea Partidului Noua Românie, avocatul Lucian Bernd-Săuleanu (decanul Baroului Dolj) — candidat independent, Mihail Genoiu din partea Partidului Social Democrat (fost viceprimar și primar interimar al Craiovei), senatorul Mario Ovidiu Oprea din partea Partidului Național Liberal (liderul grupului PNL din Senat), Dumitru Călina din partea Partidului Mișcarea Populară, Emil-Iulian Mladin — candidat independent, Anișoara Stănculescu din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților și deputatul Adrian Prisnel din partea Uniunii Salvați România.

În cursa pentru funcția de primar al comunei Ișalnița s-au înscris fostul primar Ovidiu Flori, care a demisionat din funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor în care fusese numit și ar dori să revină la primărie, și consilierul local Bogdan Munteanu, din partea PNL, economist de profesie, întreprinzător privat în domeniul legumicol în comună.

Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, pentru alegerile din 11 iunie pentru alegerea primarului în Craiova sunt 256.233 de persoane cu drept de vot, pentru care au fost amenajate 173 secții de votare. În comuna Ișalnița sunt, potrivit AEP, 3.405 persoane cu drept de vot, pentru care au fost amenajate patru secții de votare.

Biroul Electoral Dolj a acreditat Fundația "Biroul de Cercetări Sociale" pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieșirea de la urne la alegerile locale parțiale din 11 iunie în municipiul Craiova.

* GORJ

Aproximativ 93.000 de buletine de vot au fost tipărite pentru alegerile parțiale din municipiul Târgu-Jiu și comuna Drăguțești care vor avea loc pe 11 iunie.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Gorj, la nivelul municipiului Târgu-Jiu au fost amenajate 56 de secții, fiind tipărite peste 82.000 de buletine, iar la Drăguțești vor ajunge circa 4.700 de buletine de vot.

În municipiul Târgu-Jiu funcția de primar a rămas vacantă după ce fostul edil, Florin Cârciumaru, a obținut un post de senator la alegerile parlamentare din 2016, atribuțiile acestuia fiind preluate de Aurel Popescu, fost viceprimar al municipiului, în prezent primar interimar al orașului și candidat al PSD Gorj.

Din partea USR Gorj va intra în competiția electorală Radu Miruță, de la PNL — consilierul local Marcel Romanescu, de la PMP — consilierul local Daniela Grădinaru, de la ALDE — consilierul local Eduard Lădaru. Totodată, și-au anunțat candidatura, ca independenți, fostul inspector șef al IPJ Gorj, Viorel Caragea și Gheorghe Caralicea.

Mandatul fostului primar al localității Drăguțești, Vasile Moșoiu, a fost suspendat de Prefectura Gorj din cauza problemelor cu legea, la scurt timp după ce acesta a câștigat alegerile din 2016. Vasile Moșoiu a fost trimis în judecată, în 2013, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Aceștia au stabilit că, în anul 2008, după ce a fost ales primar, Moșoiu a vândut Primăriei Drăguțești, după un schimb de terenuri cu un interpus, un teren, iar în urma acestei afaceri a încasat 22.000 de euro. El a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Târgu-Jiu în septembrie 2014.

Dumitru Ion Popescu, membru al ALDE Gorj, a fost numit în funcția de primar interimar al comunei Drăguțești, el fiind și candidatul formațiunii politice la alegerile parțiale din 11 iunie 2017. Și-au mai depus candidaturile Gheorghe Butan din partea PSD, Ionuț Crăc de la PNL și Ion Covrig de la PMP.

* IALOMIȚA

În județul Ialomița vor avea loc duminică alegeri locale parțiale în orașele Amara, Fierbinți-Târg și Țăndărei, la cele 17 secții de votare fiind așteptați un număr de circa 11.500 de alegători.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Circumscripției electorale județene 23 Ialomița, Ștefan Novac, în orașul Amara sunt trei candidați, în ordinea înscrisă pe buletinele de vot reprezentând PSD, PNL și PMP, la Fierbinți-Târg, doi candidați, PNL și PSD, iar în orașul Țăndărei, șase candidați, PSD, PMP, PNL, Partidul Socialist Român, Partidul Ialomițenilor și un independent.

În orașul Amara sunt așteptați la vot 6640 de alegători cu drept de vot, la Fierbinți-Târg, 3.851 de alegători, iar la Țăndărei, 11.435 de alegători cu drept de vot, potrivit sursei citate.

* PRAHOVA

Alegerile parțiale sunt organizate în patru localități ale județului Prahova, respectiv două orașe și două comune, peste 29.000 de alegători fiind așteptați la vot.

Astfel, vor fi alegeri la Bușteni, după ce fostul primar al orașului, Emanoil Savin, a fost ales senator, opt candidați de la PSD, PNL, ALDE, USR, PRM, PER, PMP și un independent intrând în cursa electorală.

De asemenea, patru candidați de la PNL, PSD, ALDE și PMP sunt înscriși în lupta pentru funcția de primar al orașului Băicoi, unde se organizează alegeri după ce fostul primar Ciprian Stătescu și-a pierdut mandatul în urma unei condamnări definitive pentru conflict de interese. De altfel, Stătescu și-a depus candidatura din partea PNL pentru un nou mandat, liderii liberali spunând că acesta are dreptul legal de a candida.

Alegeri parțiale sunt organizate și la Dumbrava și Călugăreni, comune ai căror primari au decedat, în cursa electorală fiind câte trei candidați.

Pentru desfășurarea procesului de vot, au fost amenajate 25 de secții, dintre care 13 la Băicoi, 8 la Bușteni, 3 la Dumbrava și una la Călugăreni, fiind așteptați la urne 29.074 alegători.

* BRĂILA

Peste 5.000 de brăileni din comuna Viziru, cea mai mare ca număr de locuitori din județul Brăila, se vor prezenta duminică la vot pentru a-și alege primarul, după ce fostul primar, Vasile Visalon (PNL), a demisionat în toamna anului trecut, invocând probleme de sănătate.

În cursa pentru Primăria Viziru la alegerile parțiale din 11 iunie s-au înscris Paul Bălțat — PMP, Dima Priceputu — PSD, Victor Doagă — PNL, Fănel Iacob — ALDE și Florin Neacșu — independent, aceasta fiind ordinea de pe buletinul de vot.

În total, în comuna Viziru sunt 5.031 alegători cu drept de vot, pentru care s-au organizat patru secții de votare.

* CONSTANȚA

Cei 4.285 de alegători din comuna Nicolae Bălcescu sunt chemați să-și voteze edilul, în cadrul scrutinului electoral parțial de duminică, după ce în urmă cu peste opt luni primarul Viorel Bălan, declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate, a fost demis de drept, prin ordin al prefectului Adrian Nicolaescu.

La scrutinul de duminică, pentru funcția de primar al comunei Nicolae Bălcescu au fost înregistrate șase candidaturi. Este vorba despre viceprimarul în exercițiu, Nicolae Ciocănete (PSD), Marius-Adrian Albu (PNL), Lucian Constantin (PMP) și trei independenți: Nicolae Albu, Gheorghe Tudor și Dumitru Timofte.

Pentru alegerile locale parțiale, au fost amenajate trei secții de votare, una în satul Dorobanțu și alte două în satul Nicolae Bălcescu.

În județul Constanța, un alt proces electoral va avea loc duminică în orașul Băneasa, în cadrul a patru secții de votare, acolo unde Consiliul Local a aprobat organizarea Referendumului local pentru ca cei aproximativ 4.000 de cetățeni cu drept de vot, din cele patru localități componente: Băneasa, Negureni, Făurei și Tudor Vladimirescu, să-și afirme opțiunea în legătura propunerea pentru revenirea la statutul administrativ de comună rurală, pe care l-a pierdut în anul 2004, când localitatea fost ridicată la rangul de oraș, prin lege.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!