Alegeri locale 2024. Rezultate parţiale la consiliile locale. Primele trei locuri: PSD - 35,86%, PNL - 29,33%, AUR - 9,55%
Gradul de participare la alegerile locale 2024 indicat de BEC după centralizarea a 96,45% din totalul circumscripţiilor a fost de 51,16%. Ordinea primelor trei partide politice în preferinţele votanţilor este aceeaşi şi în ceea ce priveşte votul pentru consiliile locale: PSD, PNL, AUR.
Partidul Social Democrat a obţinut 35,86%% dintre voturile pentru alegerea consiliilor locale, iar Partidul Naţional Liberal - 29,33%, urmate de Alianţa pentru Unirea Românilor cu 9,55%, potrivit rezultatelor parţiale prezentate miercuri de Biroul Electoral Central (BEC).
Purtătorul de cuvânt al BEC, Anamaria Revnic-Călugăriţa, a anunţat că, în urma centralizării la nivel naţional a 96,45% dintre cele 3.186 de circumscripţii electorale, gradul de participare la vot a fost de 51,16%, numărul total al voturilor valabile exprimate este de 7.303.571, reprezentând 95,92% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Potrivit centralizării voturilor pentru Consiliile Locale, situaţia se prezintă astfel:
* Partidul Social Democrat a obţinut 35,86% (2.618.930 voturi);
* Partidul Naţional Liberal a obţinut 29,33% (2.142.111 voturi);
* Alianţa pentru Unirea Românilor a obţinut 9,55% (697.406 voturi);
* Uniunea Democrată Maghiară din România a obţinut 5,72% (417.742 voturi);
* Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei a obţinut 4,73% (345.818 voturi):
* Uniunea Salvaţi România a obţinut 2,11% (154.023 voturi).
Purtătorul de cuvânt al BEC a precizat că, până la acest moment, au fost centralizate rezultatele la cinci circumscripţii pentru alegerea consiliilor judeţene, precum şi cinci circumscripţii pentru alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene.
Sursa: adevarul.ro