Alegeri în Turcia. Un partid pro-kurd își anunță sprijinul pentru principalul rival al lui Erdogan

Alegeri în Turcia. Un partid pro-kurd își anunță sprijinul pentru principalul rival al lui Erdogan

Un bloc de opoziţie condus de Partidul Democratic al Popoarelor (HDP, pro-kurd) şi-a anunţat vineri sprijinul pentru Kemal Kiliçdaroglu, principalul rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în alegerile generale din 14 mai.

Kemal Kilicdaroglu FOTO EPA-EFE

Kemal Kilicdaroglu FOTO EPA-EFE

Sprijinul anunţat de HDP este unul esenţial pentru Kiliçdaroglu, relatează DPA, potrivit Agerpres .

Sondaje efectuate recent prognozează o competiţie strânsă între Erdogan şi Kiliçdaroglu, în care alegătorii pro-kurzi şi cei indecişi vor juca un rol crucial, notează DPA.

HDP, al treilea partid ca importanță din opoziţie, vizat de o procedură judiciară prin care ar putea fi desfiinţat, a decis recent să participe la alegeri pe listele formaţiunii surori, Partidul Stângii Verzi.

Blocul, din care mai fac parte formaţiuni de stânga mai mici, îl va susţine pe Kiliçdaroglu în „cele mai importante alegeri” din istoria Turciei, împotriva unei administraţii „autoritare şi fasciste”, a transmis Partidul Stângii Verzi.

Alianţa îşi propune depăşirea crizelor socială şi economică şi reconstruirea democraţiei în Turcia, adaugă comunicatul.

După 20 de ani la putere, Erdogan se confruntă cu cele mai dificile alegeri pe fondul problemelor economice în urma seismului care a devastat în februarie sudul Turciei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”