Alegeri în SUA: Noul clip electoral al lui Clinton, inspirat din unul folosit de Lyndon Johnson

Alegeri în SUA: Noul clip electoral al lui Clinton, inspirat din unul folosit de Lyndon Johnson

Echipa care coordonează campania electorală a candidatei democrate la apropiatele alegeri prezidențiale din SUA, Hillary Clinton, a trebuit să caute adânc în arhivele televiziunii pentru a găsi material pentru noul clip electoral, difuzat luni, relevă DPA.

Astfel, noul clip avertizează în legătură cu riscul ca Donald Trump, candidatul republican, să dețină controlul asupra arsenalului nuclear al țării, transmite marți DPA.

Trump a făcut declarații nechibzuite în legătură cu arsenalul de arme nucleare al Statelor Unite, relevă un comunicat al echipei de campanie a lui Hillary Clinton.

''El (Donald Trump) a demonstrat cât de imprudent ar fi atunci când vine vorba despre aceste arme puternice de distrugere în masă'', se menționează în declarație.

În clipul electoral apare Monique Corzilius Luiz, care a apărut într-un clip publicitar difuzat pe canalele TV în 1964 pe când era copil, în timpul campaniei electorale în care s-au confruntat președintele de la acea vreme, democratul Lyndon Johnson, și republicanul Barry Goldwater. Clipul folosea o imagine simbolică pentru a ilustra pericolul reprezentat de armele nucleare — Monique Luiz apare culegând petalele unei narcise și numărându-le. Apoi, camera de luat vederi face un zoom pe centrul ochilor ei, iar o voce sinistră începe numărătoarea inversă ce precede o explozie nucleară.

''Acestea sunt mizele — a face o lume în care toți copiii lui Dumnezeu pot trăi sau a merge în întuneric. Trebuie fie să ne iubim unii pe alții, fie să murim'', afirmă Lyndon Johnson în clipul electoral respectiv. Apoi, prezentatorul le cere telespectatorilor să voteze pentru Johnson, adăugând că ''miza este prea ridicată pentru ca voi să stați acasă''.

Clipul electoral respectiv, unul dintre cele mai faimoase din istoria campaniilor electorale din SUA, îl critică pe Goldwater pentru opoziția sa față de Tratatul de interzicere a testelor nucleare. El a contribuit la victoria lui Lyndon Johnson la prezidențialele din 1964, acesta obținând 61% din sufragii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”