Alegeri în SUA / Analist Carnegie: Dacă Trump câștigă, nu va fi bine pentru Europa de Est

Alegeri în SUA / Analist Carnegie: Dacă Trump câștigă, nu va fi bine pentru Europa de Est

Dacă devine președinte, Donald Trump nu se va retrage din NATO, în ciuda retoricii sale din timpul campaniei, dar are o viziune destul de nonconformistă despre Rusia și e dispus la compromisuri în politica externă, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Paul Stronski, analist asociat al Programului Carnegie pentru Rusia și Eurasia.

LIVE UPDATE Alegeri în SUA: America își alege azi cel de-al 45-lea președinte | Dixville Notch a lansat alegerile americane | Primii alegători au votat pentru Hillary Clinton

Stronski este expert în relația dintre Rusia și țările din vecinătate, din Asia Centrală și din sudul Caucazului și a lucrat ca analist pe politica internă a Rusiei la Departamentul de Stat.

'Trump este un izolaționist. Nu vrea să fie loial niciunei alianțe. Nu numai față de NATO; orice altă alianță,'a afirmat el. 'Dacă Trump câștigă, nu va fi bine pentru flancul estic. E dispus să cadă la înțelegere, vorbește despre cum SUA și Rusia pot coopera în Siria și Orientul Mijlociu și s-ar putea să cadă la învoială ca SUA să nu se implice prea mult pe flancul estic', a arătat analistul.

Cu toate acestea, a mai adăugat el, nu va face nicio mișcare atât de radicală cum ar fi retragerea din NATO. 'E foarte multă retorică, dar cred că, dacă, câștigă el, vor fi experți în politică externă din rândul republicanilor care să lucreze în administrația condusă de el și care vor încerca să îi tempereze impulsurile", a arătat expertul.

Analistul a mai adăugat că, totuși, chiar și așa, Europa de Est va primi și mai puțină atenție pentru că administrația Trump va vedea o singură amenințare, terorismul.

Pe de altă parte, Hillary Clinton, care are mult mai multă experiență și care înțelege importanța NATO, are și o echipă care înțelege importanța securității în Europa de Est și va continua probabil linia politicii externe a lui Barack Obama, cu toate că Hillary Clinton este mai agresivă în abordarea politicii externe decât a fost Obama, a mai adăugat expertul.

'Cu toate acestea, cred că nu se va pune problema unei lărgiri a alianței,' a subliniat el. 'Dar cred că unele țări, în situația Georgiei, vor primi asistență pentru a-și consolida apărarea'.

Expertul crede că o posibilă administrație Clinton va pune accentul pe combaterea terorismului, pe situația din Orientul Mijlociu și pe relația cu Havana, care e mai aproape de casă.

În privința Rusiei, dincolo de corespondența electronică a lui Clinton și încercarea de a sparge securitatea electronică a sistemului electoral, sunt destul de multe persone care au fost prinse la mijloc în scandal și există destulă anxietate la nivelul opiniei publice.

'Nu văd o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia. Clinton și Putin nu se plac deloc', spune Stronski. 'Dar, după cum vedeți, nu e chiar o prioritate. Rusia va continua să hărțuiască statele estice din NATO și răspunsul va fi să le consolideze rezilianța', a adăugat analistul.

De asemenea, nu crede că vor fi impuse mai multe sancțiuni Rusiei pentru că Uniunea Europeană nu ar sprijini acest lucru. Țările UE sunt de acord să continue sancțiunile deja impuse, dar să le și extindă.

În ceea ce privește asistența și fondurile pentru dezvoltarea instituțiilor democratice în țările din Europa de est, o guvernare a lui Trump va aduce din nou o mare necunoscută, însă o administrație Clinton ar continua eforturile.

'Dacă stai de vorbă cu oamenii din agențiile guvernamentale vor fi mai preocupați de propaganda rusească în limba engleză și influența ei în țări precum Serbia sau regiuni precum Republika Srpska. Dar cred că, încet-încet, avem o mai mare claritate și se vor concentra mai puțin pe mesajul propagandei și pe cum să-l corecteze de fiecare dată și vor insista pe construirea capacității jurnaliștilor locali de a lupta împotriva neadevărurilor', a concluzionat Stronski.

AGERPRES/(A-editor: Ana Maria Luca)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…