ALEGERI ÎN RUSIA Rata de participare mai ridicată decât în 2012, în timp ce Putin candidează la al patrulea mandat
Prezenţa alegătorilor ruşi pare mai mare duminică în majoritatea regiunilor, în timp ce preşedintele Vladimir Putin candidează pentru al patrulea mandat, comparativ cu momentul când a fost ales ultima dată în 2012, informează dpa.
Rata de participare a fost de aproape 35% până la prânz ora Moscovei (9.00 GMT), cu nouă ore până la închiderea secţiilor de votare în regiunea cea mai de vest a Rusiei, Kaliningrad, a anunţat comisia electorală federală a ţării într-un comunicat.
"În majoritatea regiunilor, rata de participare este semnificativ mai mare decât în 2012", a precizat vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, Nikolai Bulaev.
Putin, la putere ca preşedinte sau prim-ministru de aproape două decenii, a votat la o secţie din Moscova.
Alegerile au loc pe fondul escaladării unei dispute cu Marea Britanie şi aliaţii săi în legătură cu otrăvirea unui fost spion rus devenit agent dublu şi a fiicei sale în sudul Angliei.
Marea Britanie susţine că acest atac a fost comis la începutul lunii cu ajutorul unei arme chimice dezvoltate de ruşi. Rusia neagă orice implicare.
Alegerile au loc şi la cea de-a patra aniversare a anexării peninsulei Ucrainei vecine, Crimeea.
Anexarea, ca represalii pentru înlăturarea de către Ucraina a preşedintelui său prorus, a devastat relaţiile dintre cele două ţări dar a crescut fulgerător ratingul de popularitate al lui Putin, deja puternic în Rusia.AGERPRES