Alegeri în Republica Moldova/17% dintre votanţi prezenţi la urne până la ora 13.00 la alegerile din Chişinău

Alegeri în Republica Moldova/17% dintre votanţi prezenţi la urne până la ora 13.00 la alegerile din Chişinău

Peste 17% dintre alegătorii din municipiul Chişinău s-au prezentat la urne, până la ora 13.00, cu prilejul celui de-al doilea tur al alegerilor locale pentru funcţia de primar care se desfăşoară duminică în Republica Moldova, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil.

Procentul de prezenţă la vot este cu aproximativ trei procente mai mare faţă de primul tur al alegerilor pentru Primăria Chişinău, desfăşurat în urmă cu două săptămâni.

În municipiul Chişinău, în turul al doilea au intrat candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Ion Ceban, şi cel al Blocului ACUM, Andrei Năstase. În primul tur, candidatul stângii, Ion Ceban, a avut 40,16%, în timp ce pro-europeanul de dreapta Andrei Năstase a obţinut 31,09% din voturi

Reprezentanţii CEC susţin că până duminică la amiază nu au fost înregistrate incidente majore care să influenţeze rezultatul alegerilor.

"Per ansamblu, procesul de votare în întreaga ţară decurge în regim normal, conform procedurilor care reglementează participarea la vot, fără incidente semnificative care să influenţeze desfăşurarea alegerilor", a afirmat Cimil.

Cetăţenii din 384 de municipii, comune şi oraşe din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru desemnarea primarilor, în turul al doilea al alegerilor locale. Prezenţa la vot la ora 13.00 la nivel naţional era de aproximativ 20%. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”