Alegeri în Republica Moldova: Partidul Democrat curtează blocul ACUM şi îi promite funcţia de premier în viitorul guvern
Vicepreşedintele Partidului Democrat (PD), Adrian Candu, a invitat din nou joi blocul ACUM (format din Partidul Acţiune şi Solidaritate - PAS - şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr - PPDA) la negocieri în vederea constituirii unei viitoare coaliţii în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, subliniind că formaţiunea sa este dispusă să ofere acestuia funcţia de prim-ministru, informează portalul Deschide.md.
'PD a lansat o invitaţie publică blocului ACUM pentru o discuţie preliminară. Aceasta a fost însă respinsă imediat de liderii blocului. Noi credem că această reacţie grăbită este cel puţin o greşeală politică', a declarat Candu în cadrul unei conferinţe de presă.
'Dacă liderii ACUM ar fi venit la întâlnirea cu noi, ar fi aflat că PD, chiar dacă este partidul care are mai multe mandate în parlament, este gata să le ofere până şi conducerea viitorului guvern, să le ofere un rol considerabil în noul executiv', a afirmat Andrian Candu.
Vicepreşedintele PD a mai spus, în context, că formaţiunea a decis să invite din nou liderii blocului ACUM la dialog, în următoarele zile, inclusiv sâmbătă şi duminică: 'Să vină şi să discutăm!'
Întrebat dacă există discuţii despre o coaliţie între PD şi socialişti sau cu Partidul Şor, el a spus că nu au existat până acum astfel de discuţii şi că nimeni din PD nu a luat în calcul o astfel de abordare.
'Deocamdată, noi nu vedem o altă opţiune decât negocieri cu ACUM. În cazul în care nu se va da curs invitaţiei, ne vom întruni din nou şi vom decide ce facem mai departe', a adăugat Candu.
După alegerile parlamentare din 24 februarie, Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova au lansat invitaţii blocului ACUM de a discuta despre formarea unei majorităţi parlamentare. Liderii blocului - Maia Sandu şi Andrei Năstase - au refuzat ambele invitaţii şi au venit cu nişte iniţiative legislative pe care doresc să le supună votului la prima şedinţă a parlamentului, mizând pe votul individual al fiecărui deputat.
Într-o reacţie, reprezentantul blocului ACUM, Sergiu Litvinenco, a declarat, pentru Radio Chişinău, că poziţia formaţiunii referitor la formarea unei majorităţi parlamentare cu PD rămâne neschimbată.
'Poziţia noastră rămâne neschimbată. Noi am primit mandat de la cetăţeni să eliberăm ţara de oligarhi şi corupţie. Echipa blocului ACUM a propus un pachet de legi privind dezoligarhizarea statului şi invităm toţi deputaţii responsabili să le voteze în primele şedinţe ale parlamentului. Nu ducem negocieri şi dialog cu cei care sunt responsabili de capturarea statului', a subliniat Sergiu Litvinenco.
În acest context, unii analişti de la Chişinău consideră că ACUM ar accepta o coaliţie cu PD, dacă partidul s-ar debarasa de preşedintele său, controversatul oligarh Vlad Plahotniuc.
Conform rezultatelor alegerilor, Partidul Socialiştilor va avea 35 de mandate în noul parlament, Partidul Democrat - 30, Blocul ACUM - 26, iar Partidul Şor - 7 mandate. Trei mandate le-au revenit deputaţilor independenţi. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)