ALEGERI ÎN ITALIA: O singură certitudine, stânga s-a prăbuşit
Lunga noapte a numărării buletinelor de vot după alegerile parlamentare din Italia au oferit de la început o singură certitudine: stânga tradiţională şi în prezent la putere s-a prăbuşit, comentează AFP.
Partidul Democrat (PD) al fostului premier Matteo Renzi ar realiza, potrivit mai multor estimări, cel mai prost rezultat de la înfiinţarea sa în 2007.
"Este clar pentru noi că am suferit o înfrângere evidentă", a comentat Maurizio Martina, unul dintre cei mai înalţi responsabili ai PD şi ministru al agriculturii în guvernul actual.
Foto: (c) Andrew Medichini / AP
"Datele care se prezintă sunt clar sub aşteptările noastre", a adăugat el.
Potrivit mai multor estimări, PD se situează între 18% şi 19% atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor.
Chiar dacă aceste date trebuie privite cu multă prudenţă din cauza complexităţii sistemului electoral italian, sunt foarte departe de cele 40% înregistrate de partid la europenele din 2014 sau chiar de cele 25% de la ultimele parlamentare, în 2013.
Potrivit agenţiei de presă AGI, liderul PD, Matteo Renzi, are în vedere posibilitatea de a demisiona, chiar dacă orice decizie va fi luată în mod colegial de conducerea partidului.
Până în prezent, Matteo Renzi a exclus categoric această posibilitate, dar, dacă rezultatul final va fi aşa cum îl indică estimările - cu PD sub pragul psihologic de 20% -, îi va fi dificil să îşi păstreze funcţia în faţa contestării interne.
Mişcarea Liberi e Uguali (Liberi şi Egali), formată din disidenţi de stânga din PD, este, de asemenea, departe de aşteptările sale, cu un rezultat sub 5%, potrivit acestor estimări.AGERPRES