Alegeri în două landuri din estul Germaniei, unde extrema dreaptă şi-ar putea consolida poziţiile
Alegătorii din landurile germane Saxonia şi Brandenburg sunt aşteptaţi să participe la alegeri parlamentare duminică, în timp ce Germania ar putea trece printr-un cutremur politic, în condiţiile în care extrema dreaptă pare să câştige în popularitate, informează dpa şi AFP.
Birourile de votare din Saxonia şi Brandenburg s-au deschis duminică dimineaţa, 5,4 milioane de persoane urmând să aleagă parlamentele regionale din aceste două landuri germane.
În condiţiile în care campania electorală s-a încheiat vineri, sondajele arată că partidul anti-imigraţie Alternativa pentru Germania (AfD) îşi consolidează recentele sale succese în cele două landuri. În landul Brandenburg, AfD este umăr la umăr cu Partidul Social-Democrat (SPD) aflat la putere, iar în Saxonia sondajele cotează Uniunea Creştin-Democrata (CDU) aflată la guvernare cu 29-31% din voturi, cu o diferenţă de numai câteva procente în faţa AfD, potrivit dpa.
Dacă sondajele se vor confirma, ar fi vorba de o avansare spectaculoasă a AfD în aceste landuri, situată între 8 şi 15 la sută, în raport cu alegerile precedente. Aceasta nu va fi totuşi suficient ca AfD să acceadă la putere în aceste landuri.
Primele estimări ar urma să fie cunoscute imediat după închiderea urnelor, la orele 16:00 GMT.
Chiar dacă aceste scrutinuri presupun doar 12% din corpul electoral german, rezultatele lor - completate de cele ale unui al treilea scrutin, în Turingia, un alt land din fosta Republică Democrată Germană, în 27 octombrie - sunt intens analizate în Germania, la 30 de ani după căderea Zidului Berlinului.
Partidele tradiţionale, în special CDU, au atenţionat deja că nu vor forma nicio coaliţie cu AfD. Astfel, aceste landuri s-ar putea pomeni guvernate de mari alianţe heteroclite, care să asocieze dreapta şi stânga, şi cu riscul de a paraliza acţiunea politică şi de a stârni şi mai multă nemulţumire.
În landurile estice, de unde numeroşi tineri continuă să se mute în fiecare an în vestul Germaniei şi unde salariile sunt mai mici, germanii din fosta RDG cunosc un sentiment de inferioritate, în pofida unei puternice reduceri a şomajului după 10 ani de zile.
Politica pentru primirea de refugiaţi adoptată din 2015 de cancelarul german Angela Merkel a afectat o parte din populaţie, care are sentimentul că statul german se ocupă mai mult de migranţi decât de soarta lor.
AfD s-a lansat pe aceste temeri şi şi-a făcut campanie împotriva formaţiunilor tradiţionale, pe care le asimilează fostului Partid Comunist din RDG.AGERPRES