Alegeri în Cehia: Preşedintele Milos Zeman, bolnav, va vota de acasă

Alegeri în Cehia: Preşedintele Milos Zeman, bolnav, va vota de acasă

Preşedintele ceh Milos Zeman va vota de la domiciliul său pentru alegerile legislative ce vor avea loc vineri şi sâmbătă, a anunţat anturajul său, alimentând astfel supoziţiile cu privire la starea sa de sănătate, informează joi AFP.

Medicii care au mers la domiciliul său joi "i-au recomandat să nu se deplaseze la o secţie de votare", a precizat purtătorul de cuvânt al lui Zeman, Jiri Ovaceek, într-un comunicat.

În mod obişnuit, Zeman vota într-o şcoală dintr-un cartier situat în vestul capitalei cehe Praga.

De asemenea, preşedintele îşi va ajusta programul în următoarele zile în funcţie de recomandările medicilor, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a oferi mai multe detalii.

Preşedintele Zeman, care va împlini 77 de ani săptămâna viitoare, fusese internat pe 14 septembrie pentru "o uşoară epuizare şi deshidratare" şi pentru o serie de analize medicale. Potrivit mass-media, un medic i-a sugerat luni să revină la spital pentru o examinare suplimentară, însă el a refuzat.

Ca preşedinte, Zeman va trebui să numească un nou prim-ministru după alegerile legislative programate pe 8 şi 9 octombrie. Mişcarea populistă ANO a premierului miliardar Andrej Babis, un aliat al lui Zeman, conduce în sondaje. Însă, chiar şi în caz de victorie, s-ar putea să nu găsească aliaţi pentru a forma o coaliţie majoritară de guvernare.

În toamna lui 2019, Zeman, un politician de stânga experimentat, cunoscut pentru legăturile strânse cu liderii rus şi chinez, a mai fost internat timp de patru zile în acelaşi spital militar.

Milos Zeman, fumător înrăit şi mare băutor, suferă de neuropatie diabetică şi de probleme de auz. Însă el dă asigurări că are o sănătate bună, chiar dacă neuropatia sa îl obligă să se deplaseze într-un scaun rulant.

Anturajul său a anunţat urmăriri penale împotriva unui fost ministru şi un doctor care au sugerat că Zeman ar avea ciroză din cauza stilului său de viaţă dezordonat.

"Până şi copiii ştiu că el are serioase probleme de sănătate şi că aceasta este în mod clar legat de stilul său de viaţă, cu paharul într-o mână şi cu ţigara în alta", a comentat joi la un post de radio fostul preşedinte ceh Vaclav Klaus, predecesorul lui Milos Zeman din 2003 până în 2013.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!