Alcoolemie de 2,1 la mie/Băiatul lui Sever Mureșan a făcut zob 12 maşini în Braşov

Alcoolemie de 2,1 la mie/Băiatul lui Sever Mureșan a făcut zob 12 maşini în Braşov

Sthephane Adrien, unul din fiii lui Sever Mureşan, om de afaceri celebru în anii 90 și fondator al falimentarei bănci Dacia Felix, este acuzat că s-a îmbătat şi a lovit nu mai puţin de 12 maşini aflate într-o parcare din cartierul braşovean Noua. Mureşan jr ar fi avut o alcoolemie de 2,1 la mie.

Surse apropiate anchetei desfăşurate în cazul şoferului care a avariat 12 maşini, miercuri seara, în cartierul braşovean Noua, spun că acesta este nimeni altul decât Stephane Adrien Mureşan, fiul lui Sever Mureşan, devăluie Adevărul.ro

Tânărul avea, potrivit aceloraşi surse, o alcoolemie de 2,1 la mie, la primul test şi de 2,2 la mie la cel de al doilea. Poliţiştii spun că întotdeauna se fac două teste pentru a se stabili o curbă din care să rezulte dacă alcoolemia era pe pantă ascendentă sau descendentă.

În cazului lui Mureşan jr, curba era una ascendentă, deci, foarte probabil, în momentul în care acesta a intrat cu maşina de teren în autoturismele parcate, alcoolemia sa era mai mică de 2,1 la mie.

Cu toate acestea, vorbim de o alcoolemie extrem de ridicată, încadrată la alcoolemie medie. Deoarece graficul era pe panta ascendentă, nu este exclusă nici posibilitatea intrării în comă alcoolică, fapt care se produce, de obicei, la o alcoolemie de 2,5 la mie, considerată alcoolemie avansată.

Pentru întocmirea unui dosar penal este suficientă o alcoolemie de 0,8 la mie, depăşită cu mult în cazul lui Stephane Mureşan. În plus, anchetatorii vor trebui să mai aştepte câteva zile până când va sosi rezultatul testului antidrog. În ambulanţa SMURD, Stephane a distrus aparatura şi i-a spus unui membru al echipajului că este căsătorit, are doi copii, dar l-a părăsit amanta. (Citește integral în Adevărul.ro )

În 2017, același individ când s-a urcat pe o macara din București și a amenințat că se sinucide. Era nemulțumit că nu primise banii de la cei pentru care executase lucrări de construcții și a coborât după 10 ore de negocieri.

Context

Andrei Sever Mureșan (72 de ani) a fost în tinerețe un tenisman și ulterior un om de afaceri român. În martie 1991, Mureșan a cofondat Banca Dacia Felix, a doua bancă privată românească.

În primii ani, banca a atras depozite din partea populației, dar între 1993–1995 a acordat credite neperformante, unele dintre ele către societăți la care era acționar chiar Mureșan.

Cu 70% din plasamente fiind neperformante și cu o pagubă de ordinul sutelor de milioane de dolari, banca a trebuit să fie vândută unui grup israelian pentru a evita în primă fază falimentul.

Mureșan a fost anchetat pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, gestiune frauduloasă și abuz în serviciu, dar ancheta a trenat și în cele din urmă în 2005 a intervenit termenul de prescripție, și Mureșan a fost achitat, fiind însă obligat să plătească 100 de milioane de euro daune. (Wikipedia)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”