Singurul ceramist din țară „Tezaur Uman Viu”, Sorin Giubega din Horezu – Vâlcea, deține dovezi, vechi de aproximativ un secol, despre lucruri mai puțin cunoscute legate de ceramica de Hurez.

Acestea contrazic, practic, teoria legată de cromatica singurei ceramici tradiționale românești inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, cea de la Olari - Horezu.

Potrivit etnografilor, multă vreme s-a considerat că specific ceramicii tradiționale de Hurez sunt doar culorile pale, delicate, din gama cafeniu, roșu și verde pe un fond alb, galben deschis sau cafeniu închis, obținute din pigmenții argilelor de pe dealurile din zona Horezu, la fel ca lutul căruia olarii continuă să-i dea viață prin formele lucrate cu migală și pricepere.

Sorin Giubega susține însă că și în ceramica UNESCO de Hurez s-au folosit culorile îndrăznețe, chiar și în urmă cu cel puțin un secol. În sprijinul spuselor sale își prezintă moștenirea - colecția transmisă de la părinți și bunici, în care se numără piese ornate cu simboluri în culori vii, precum albastru, galben și verde.

De-a lungul timpului, curajul olarului de a spune lucrurilor pe nume a fost „taxat” atât de către comercianții nemulțumiți că sunt divulgate secrete bine păzite de atâta amar de vreme, cât și de către unii specialiști care au ales mult timp să-l ignore.

Clenciuri între specialiști și ceramiști

Controversele pe tema culorilor folosite tradițional de către ceramiștii din Horezu nu sunt o noutate. Au pornit în urmă cu mai mulți ani de la niște discuții între olari și muzeografi. Chiar dacă între timp s-a căzut oarecum la un acord, disputa nu sunt stins nici până în ziua de astăzi, în ciuda dovezilor prezentate de urmașii celebrelor familii de olari.

Cu ani în urmă, Eufrosina Vicșoreanu, soția celebră a renumitului artist Victor Vicșoreanu, s-a contrazis efectiv cu muzeografi vâlceni pe tema „albastrului de Hurez”. Teoria a fost susținută și de către fiul acestora, Ion, dar și de Sorin Giubega, cu ocazia Târgurilor meșterilor populari organizate de Zilele Râmnicului la Vâlcea.

Contrariați că unele dintre piesele expuse de către aceștia erau ornate cu albastru, specialiștii au insistat că nu trebuie să-l mai folosească în decor, ca să nu încalce „tradiția”.

Pe principiul „dacă îi contrazici nu mai ești prietenul lor”, ceramiștii horezeni au avut de pătimit în urma acestei controverse.

„Odată m-am dus cu ceramică la Muzeul Satului, neștiind că prinseseră „drag de mine”. Am predat marfa, s-au scris actele și factura, iar când m-au întrebat cum mă cheamă, s-au schimbat efectiv la față. Cu toate acestea, în patru-cinci zile mi-au și trimis banii. N-aveau încotro, ceramica era foarte frumoasă! Apoi, la mai multe ediții de „Cocoșul de Hurez”, când muzeografi mai tineri erau trimiși să facă documentare pe teren, luând date de la ceramiști, îi vedeam că de câte ori ajungeau la căsuțe și ne vedeau numele, imediat ne ocoleau. Iar acest lucru s-a petrecut ani la rând”, relatează Giubega.

Despre războiul mut cu specialiștii, puțini olari au curajul să vorbească, să mărturisească lucrurile cu care nu sunt de acord. „Le stăm ca un ghimpe în coaste și ca să evite acest lucru, ne ocolesc”, zic aceștia.

Secrete bine păzite, vechi de 100 de ani

Printre olari se află și Sorin Giubega, unul dintre cei care deține probe prin care poate să demonstreze că deși nu se prepară la Horezu, „albastrul de Hurez” există de cel puțin un secol.

Cea mai veche dintre piesele moștenite are imprimat anul pe ea și a fost realizată de către bunicul său – Gheorghe Giubega (VEZI GALERIA FOTO).

Sorin Giubega nu este singurul olar din Horezu care deține astfel de dovezi. Ele se mai regăsesc și în colecția personală a celebrei familii de ceramiști Vicșoreanu, moștenită astăzi de către unul dintre nepoți.

Renumitul ceramist vâlcean mărturisea de altfel, și într-o ediție trecută, în premieră pentru „Adevărul”, că oalele de sarmale nu sunt specifice Horezului , pentru că lutul de aici nu permite folosirea lor la temperaturi ridicate, adică în cuptor sau direct pe foc. Ele pot fi realizate de ceramiștii locali, dar cu lut adus din alte zone ale țării.

Superbul butoiaș de ceramică din 1927 ornat cu boboci albaștri

Atelierul familiei Giubega, ca mai toate atelierele din Olari - Horezu , este ticsit nu doar cu obiecte recent prelucrate, ci și de fotografii și lucruri moștenite în familie.

„Sunt fotografii cu bunicii și vecinii, obiecte transmise din generație în generație... Cel mai vechi este din 1927... Este un butoiaș de ceramică, ornat cu boboci albaștri, o culoare despre care unii susțin greșit că nu este specifică ceramicii de Hurez. Pretind că la Horezu nu s-a folosit albastru, galben, verde, în ciuda dovezilor pe care le deținem . Este clar că și aceste culori se utilizau chiar și la începutul secolului trecut. Într-adevăr, albastrul nu se folosea ca fond, la farfurie sau la alte obiecte, pentru că nu este tradițional pentru ceramica de Horezu , dar se folosea pentru decor: boboc, spic, altiță...”, arată olarul.

De la ceramica utilitară la cea decorativă, de lux

Cum au ajuns olarii horezeni să folosească și alte culori, în afara celor pe care le preparau din pigmenții obținuți din argilele zonei, am aflat tot de la Sorin Giubega: „Bunicul lucra cu albastru, galben și verde care se cumpărau din comerț. Povestea bunica faptul că se duceau și cumpărau vopsele, oxizi ceramici, care se folosesc și în ziua de astăzi. Fiind foarte scumpe însă, nu mulți lucrau cu ele. Pentru că în acele vremuri se făcea mai mult ceramică utilitară...”

Centrul olăritului de la Horezu a fost recunoscut, în primul rând, ca fiind unul de ceramică utilitară: străchini, oale, ulcioare, cești etc.. Cel mai mare târg de ceramică populară românească din țară, ajuns anul acesta la cea de-a 51-a ediție, „Cocoșul de Hurez” , a pornit tocmai de la tradiția străvechilor târguri de Moși, celebrele bâlciuri ale secolelor trecute, desfășurate în amintirea celor răposați.

Doar că la Horezu există și nenumărate exemple că s-a lucrat și ceramică decorativă, de-a lungul timpului, cum se întâmpla la începutul secolului trecut.

„Pe atunci erau doar trei olari care făceau și ceramică decorativă: bunicul meu – Gheorghe Giubega, Gheorghe Vicșoreanu – tatăl lui Victor Vicșoreanu și tatăl lui Stelian Ogrezeanu, Gheorghe Ogrezeanu. Cu toții foloseau inclusiv albastru și galben la ornare. Tot bunica spunea că fiind foarte scumpe aceste piese, nu erau la îndemâna oricui, nu și le permitea oricine. Norocul că mi-au rămas obiecte cu care pot dovedi aceste lucruri”, a precizat Sorin Giubega pentru „Adevărul”.

Familiile legendare care au dus faima ceramicii peste hotare

Numele menționate de către ceramist aparțin unor familii cu mai mulți membri celebri care și-au pus amprenta asupra ceramicii populare românești și au dus faima acestui meșteșug peste hotare .

Spre exemplu, lui Stelian Ogrezeanu i se recunoaște meritul de a renaște ceramica smălțuită a țaglelor cu care erau împodobite sălile și sobele de teracotă ale Palatului Brâncovenesc de la Hurezi. Tot el este primul ceramist care a atras atenția asupra străchinilor smălțuite / lăcuite ale olarilor din Horezu, desenând cocoșul devenit între timp emblematicul simbol al ceramicii de Hurez, recunoscut de UNESCO drept brand național cu faimă mondială.

O contribuție hotărâtoare la îmbogățirea ceramicii de Hurez, recunosc și specialiștii, îi revine și olarului smălțuitor Victor Vicșoreanu, considerat un artist novator, care deși nu a fost un profesionist, este unicul amator declarat vreodată membru cu drepturi depline al Uniunii Artiștilor Plastici din România, de către președintele UAP de la acea vreme - pictorul Ion Pacea. A fost ambasadorul artei hurezene în Suedia, Austria, Franța, dând naștere unui stil unic dus mai departe de către soția sa, Eufrosina Vicșoreanu, iar acum de către moștenitori.

Un alt urmaș de seamă, este de asemenea și singurul olar din țară cu titlul „Tezaur Uman Viu” - Sorin Giubega .

La fel de prețioase sunt însă și alte familii de ceramiști din Horezu, precum: Mischiu, Frigură, Popa, Iorga etc.

„Ni se atrage atenția să nu folosim fondul în această culoare, precum cei din Saschiz”

Controversele pe tema culorilor specifice ceramicii de Hurez au pornit de la faptul că tonurile îndrăznețe nu s-au mai regăsit în perioada comunismului, în anii ´60-´70, dar și după. Poate și pentru că unele dintre numele legendare au ales să plece peste hotare, de unde au revenit după Revoluție.

„Muzeografii și cercetătorii acestui fenomen au ajuns să considere că aceste culori îndrăznețe nu sunt specifice ceramicii de Hurez”, recunoaște și Sorin Giubega.

Au contribuit în acest sens și faptul că pe vremuri, din păcate, nu se treceau nici anii, nici semnătura autorului pe piesele din ceramică, ca astăzi. „De aceea, doar despre butoiaș știm cu certitudine când a fost realizat. Am aflat însă că în afara pieselor din colecțiile noastre personale, mai există altele fabricate de olari precum bunicul Gheorghe Giubega și la Muzeul Țăranului Român, din București”, spune el.

La final, împăciuitor, olarul „Tezaur Uman Viu” a mai menționat: „Acum nu mai suntem învinovățiți că utilizăm albastru sau galben în decor, ci ni se atrage atenția să nu folosim fondul în această culoare, precum cei din Saschiz – Mureș, un centru de ceramică reînviat în ultimii ani, ca să nu ieșim din aria noastră de ceramică de Hurez”.