Alba:Numărul persoanelor vaccinate la maratonul de la Blaj, de patru ori mai mare decât cel estimat de organizatori
Numărul persoanelor care s-au vaccinat duminică, în cadrul maratonului organizat în municipiul Blaj, a fost de patru ori mai mare decât cel estimat de către organizatori, fiind necesară suplimentarea de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba în două rânduri cu doze de vaccin.
Astfel, potrivit directorului executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea, duminică s-au vaccinat în Blaj un număr de 804 persoane. Practic, aproape o treime dintre persoanele care s-au vaccinat de vineri până duminică, în cadrul a cinci maratoane desfăşurate în Alba, au făcut acest lucru la centrul din Blaj.
În total, în Alba s-au vaccinat la cele cinci maratoane 2.567 de persoane, din care 804, duminică, la Blaj, 714 la centrul drive - thru din Alba Iulia, deschis de vineri până duminică, 618 în Sebeş, de vineri până duminică, 329 în Sebeş, timp de trei zile, şi 102, vineri, în Teiuş.
Prezenţa oamenilor la maratonul de vaccinare organizat duminică în municipiul Blaj a fost mult peste aşteptările organizatorilor, fiind epuizate în primele trei ore cele 200 de doze estimate a fi folosite în cadrul acţiunii, astfel încât au fost trimise în regim de urgenţă de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba încă 300 de doze. Ulterior, au mai fost trimise alte doze.
La primul maraton de tip drive - thru organizat în Alba, respectiv la Alba Iulia, dotat cu premii, s-au prezentat jumătate din numărul estimat de organizatori.
În Alba Iulia procentul de vaccinare este de peste 28%, iar la nivelul judeţului Alba, de peste 25%. AGERPRES