Alba: Zeci de persoane evacuate, drumuri blocate şi maşini luate de ape
Zeci de persoane au fost evacuate, mai multe case au fost avariate şi inundate, mai multe autoturisme au fost luate de ape şi o serie de drumuri sunt blocate în urma inundaţiilor produse vineri în Munţii Apuseni, potrivit unui bilanţ transmis în cursul serii de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
"Au fost salvate 4 persoane şi 62 de persoane evacuate. Din fericire, până la acest moment, nu au fost raportate victime", au precizat reprezentanţii ISU Alba.
Potrivit sursei citate, DN 74 Câmpeni - Cărpiniş este blocat de aluviuni. În oraşul Câmpeni sunt opt case şi două obiective socio-economice inundate, precum şi o stradă colmatată.
În oraşul Abrud, au fost inundate un subsol şi trei case, iar o stradă este blocată de copaci căzuţi. În satul Valea Săliştii sunt patru case inundate. În comuna Horea a fost inundată o casă.
În comuna Roşia Montană au fost înregistrate următoarele pagube: în satul Roşia Montană, o casă avariată, două case inundate, un drum colmatat, în satul Curături, o casă inundată, în satul Gura Roşiei, o casă avariată de o alunecare de teren şi două curţi inundate, în satul Cărpiniş, 11 case inundate, copaci căzuţi şi un drum surpat, iar în satul Dăroaia, cinci case inundate.
În comuna Sohodol, DJ 750A Sohodol-Gura Sohodolului este distrus pe 100-150 metri, în satul Poiana Sohodol este un drum surpat, iar în Gura Sohodol, patru case inundate.
În Munţii Sebeşului, în comuna Şugag, un drum comunal a fost colmatat.
Au fost raportate mai multe autoturisme luate de ape pe raza judeţului.
Se intervine de către ISU Alba cu 9 ofiţeri şi 41 subofiţeri, 3 ASAS, 3 APIC, 1 barcă pneumatică, 1 microbuz, 2 MPR, IJJ Alba - 10 autovehicule cu 1 ofiţer, 23 subofiţeri; IPJ Alba - 8 autovehicule, 22 de poliţişti, CLSU Şugag - 1 buldoexcavator, 5 persoane, SDN Alba - 3 buldoexcavatoare care acţionează pe DN74. AGERPRES