Alba: Victimele accidentului aviatic din Apuseni, comemorate la locul tragediei, la un an de la eveniment

Alba: Victimele accidentului aviatic din Apuseni, comemorate la locul tragediei, la un an de la eveniment

Un parastas de pomenire a victimelor accidentului aviatic produs în 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, a avut loc sâmbătă, la împlinirea unui an de la tragedie, chiar în locul în care a căzut aeronava, la peste 1.400 de metri altitudine, slujbă la care au fost prezenți apropiați ai pilotului Adrian Iovan, printre care și fosta soție a acestuia, Romanița.

La parastasul de pe Dâmbul Bumbului, de pe Vârful Petreasa, au fost prezenți, alături de peste o sută de localnici, și cei trei săteni din Horea care au descoperit epava avionului și victimele accidentului. Slujbe religoase în memoria celor două victime au mai avut loc pe Vârful Petreasa și la 40 de zile, respectiv la șase luni de la producerea tragediei.

Pentru a putea asista la slujba religioasă, cei prezenți au fost nevoiți să străbată o parte din distanță pe jos, prin pădure. Din cauza terenului greu accesibil și a zăpezii depuse, fosta soție a pilotului, Romanița Iovan, a renunțat la intenția de a-l duce la locul în care era oficiată slujba religioasă și pe fiul lui Adrian Iovan. Băiatul i-a dat însă mamei sale o machetă a avionului de tipul celui prăbușit în Apuseni, BN 2, realizată de el, pentru a o depune în foișorul de lemn, un 'altar', amenajat la locul tragediei de localnici în vara anului trecut. Alături de crucea pe care sătenii au ridicat-o aici a doua zi după accident, în foișor sunt expuse fotografii cu Aura Ion și Adrian Iovan, precum și unele realizate, de-a lungul vieții, chiar de către pilot.

La parastas nu au fost prezenți supraviețuitorii accidentului și nici rudele Aurei Ion, familia acesteia anunțând însă că se vor deplasa la Horea în viitorul apropiat. Trei dintre supraviețuitori — medicii Sorin Ianceu și Radu Zamfir, însoțiți de rude, și copilotul Răzvan Petrescu — au revenit în august la locul în care s-a prăbușit avionul, prilej cu care au primit, în cadrul unei festivități organizate în Mătișești și titlul de cetățean de onoare al comunei Horea. Același titlu a fost acordat și celorlalți doi supraviețuitori — Valentin Calu și Cătălin Pivniceru, autoritățile conferind atunci și titlul de cetățean de onoare post mortem pilotului Adrian Iovan și Aurei Ion.

Două persoane au decedat și cinci au fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut, în 20 ianuarie 2014, într-o zonă împădurită din Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine. Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant. Cauza morții pilotului Adrian Iovan a fost șoc traumatic și șoc hipotermic, consecință a unui politraumatism și expunerea la temperaturi scăzute. Sublocotenentul Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat, potrivit specialiștilor de la Medicină Legală Alba, ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute și tulburări de dinamică respiratorie, consecința unui traumatism cervico-toracic.

Procurorii Secției parchetelor militare au audiat până în prezent în dosarul accidentului aviatic din Apuseni trei părți civile și 206 martori — persoane de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, STS, MApN, Ministerul Sănătății Publice, ROMATSA, spitalele județene din Alba, Bihor și Cluj , Spitalul Municipal Beiuș, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic "Sf. Maria" București, Agenția Națională de Transplant, Școala Superioară de Aviație Civilă, pădurari, salvamontiști, săteni din comunele Horea, Albac, Poiana Horea și Beliș.

Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…