Alba: ''Vaccinare la poarta ta!'', o campanie lansată de administraţia Ciugud; vor fi amenajate centre inclusiv în gospodării
Administraţia locală din comuna Ciugud a lansat marţi campania ''Vaccinare la poarta ta!'', o iniţiativă ce are ca scop sprijinirea locuitorilor din cele şase sate componente care doresc să se vaccineze, urmând ca, de exemplu, în funcţie de numărul persoanelor care locuiesc pe aceeaşi stradă şi vor să se imunizeze, să fie amenajat un centru de vaccinare într-una din gospodăriile de pe respectiva stradă.
"Echipa Primăriei Ciugud lansează campania 'Vaccinare la poarta ta!' prin care dorim să îi ajutăm pe cetăţenii din satele Ciugudului, care nu au reuşit să se vaccineze din cauza lipsei de timp sau pentru că, din varii motive, nu au putut să se deplaseze la centrele de vaccinare din Alba Iulia. (...). Am lansat această campanie pentru că vaccinarea este modul prin care ne protejăm sănătatea noastră şi a celor dragi, dar este şi soluţia prin care viaţa în comunitatea noastră poate reveni la normal", a afirmat, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, primarul Gheorghe Damian.
Programarea în cadrul campaniei "Vaccinare la poarta ta!" poate fi făcută până în data de 12 mai prin e-mail, telefonic, prin sms sau la medicii de familie din comuna Ciugud. Ulterior, în perioada 14 - 16 mai, echipe medicale mobile vor veni în fiecare sat al comunei pentru acţiunea de vaccinare. Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate în puncte cât mai apropiate de locuinţele doritorilor, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să se deplaseze.
"Prin această campanie, încercăm să îi ajutăm pe cetăţenii care nu se pot deplasa sau nu au putut să ajungă până acum în centrele din Alba Iulia ducând echipele mobile cât mai aproape de ei. Spre exemplu, dacă de pe o stradă va fi un număr suficient de persoane care se vor înscrie, vom amenaja un centru de vaccinare chiar în curtea unuia dintre cetăţeni. De asemenea, vom folosi şi clădirile pe care Primăria le are la dispoziţie în fiecare sat - cămine culturale, centre de informare sau alte spaţii publice", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Dan Lungu.
El a adăugat că astfel în fiecare din cele şase sate componente ale comunei vor ajunge echipe mobile de vaccinare "cât mai apropiate" de cetăţean.
În paralel, Ciugudul continuă şi campania de informare "#VACCIN cu informaţii oficiale" prin care oferă informaţii utile despre vaccinarea naţională împotriva COVID - 19. Pe site-ul administraţiei locale sunt oferite prospectele oficiale ale vaccinurilor, detalii privind programarea naţională, răspunsuri la întrebări, raportări, dar şi alte informaţii provenite din surse oficiale, respectiv instituţiile care gestionează domeniul sănătăţii şi vaccinarea. AGERPRES/ (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Primăria comunei Ciugud / Facebook.com