Alba: Testare gratuită pentru COVID-19 a pacienţilor oncologici care fac tratament în alte judeţe

Alba: Testare gratuită pentru COVID-19 a pacienţilor oncologici care fac tratament în alte judeţe

Pacienţii oncologici din Alba şi cei cu alte afecţiuni grave care necesită intervenţii medicale de specialitate urgente în spitale din alte judeţe pot fi testaţi gratuit pentru COVID-19 de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.

"DSP Alba vine în întâmpinarea cetăţenilor judeţului şi decide să sprijine pacienţii oncologici, dar şi pe cei cu alte afecţiuni grave care necesită intervenţii medicale de specialitate urgente, fie că este vorba de tratament oncologic de specialitate sau intervenţii chirurgicale ce trebuie realizate în spitale din alte judeţe. Pe lângă testarea pacienţilor spitalelor din judeţul Alba, în laboratorul DSP vor fi testaţi pentru COVID-19 şi pacienţii din Alba care necesită asistenţă medicală în spitale din alte judeţe unde testarea ar presupune un timp prea mare de aşteptare, dar şi cheltuieli de cazare până la obţinerea rezultatului", arată sursa citată.

Astfel, persoanele în cauză trebuie să se deplaseze la spitalul din raza domiciliului, fără programare prealabilă, unde le va fi recoltat testul. Aici, vor trebui să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie sau scrisoare medicală. Recoltarea se va face în baza acestor documente, rezultatul şi buletinul de analiză urmând să fie comunicate de către spitalul unde s-a făcut recoltarea.

"Considerăm că este de datoria noastră, a DSP Alba, să venim în sprijinul acestor persoane care oricum se află într-o situaţie delicată şi cărora trebuie să le asigurăm acces la servicii medicale în timp util. În acest mod protejăm nu doar sănătatea cetăţenilor, dar şi unităţile medicale", a declarat, potrivit comunicatului, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.

În Alba au fost efectuate până luni 14.529 de teste. În judeţ au fost confirmate cu COVID-19 un număr de 279 de persoane, din care 199 s-au vindecat, iar 18 au decedat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…