Alba: Struguri culeşi special îngheţaţi, pe ger, pentru producerea vinului de gheaţă
Sute de oameni au fost mobilizaţi joi în zona viticolă de pe Valea Târnavelor, lângă Tăuni, la ultimul cules din acest an, pentru a aduna, de pe zece hectare, struguri special păstraţi pentru producerea vinului de gheaţă.
"Având în vedere că şi anul acesta s-au întrunit condiţiile necesare obţinerii acestui vin special, pentru recoltarea celor 10 hectare de Traminer roz, păstrate pentru a fi culese după nopţile geroase de la începutul iernii, au fost mobilizaţi 420 de oameni. (...). Este extrem de important ca întregul proces de recoltare să se desfăşoare cât se poate de rapid, întrucât una dintre cele mai importante condiţii este ca strugurii să ajungă îngheţaţi la presă, fiind zdrobiţi cât timp sunt încă îngheţaţi, lăsând un must siropos, extrem de concentrat şi de dulce", se arată într-un comunicat postat, joi seara, pe site-ul producătorului de vin din Alba, considerat unul din cei mai mari din ţară.
Vinul de acest tip este unul competitiv pe piaţa internaţională, cel produs din recolta lui 2018 fiind distins cu medalie de aur la o competiţie organizată la Londra, unde a obţinut 96 de puncte.
"Eiswein Jidvei este un sortiment de vin desert care se obţine din struguri lăsaţi să îngheţe pe viţă, fiind culeşi iarna, doar în anii în care se întrunesc toate condiţiile necesare recoltării optime a acestora. În primul rând, strugurii trebuie să fie sănătoşi, neatinşi de niciun fel de boală sau de putregaiul nobil - modul de producere a vinurilor desert din struguri culeşi târziu la înnobilarea boabelor atinşi de putregaiul cenuşiu (Botrytis) este diferit. Temperatura este cea care impune cea de-a doua condiţie deopotrivă importantă. Strugurii pot fi culeşi doar după două sau trei zile consecutive de îngheţ, cu temperaturi situate între -7 şi -12 grade Celsius, temperaturi care trebuie să se menţină între aceleaşi limite şi în momentul recoltării", explică, în comunicat, producătorul. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă)