Alba: Preotul Pomohaci nu a adus probe de nevinovăție; cazul său va fi judecat în Consistoriul Eparhial
Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, nu a prezentat până miercuri, la termenul de 30 de zile, dovezile cerute de superiorii săi pentru a-și susține nevinovăția față de acuzațiile ce i se aduc, astfel că dosarul acestuia va fi analizat joi în cadrul Consistoriului Eparhial, organismul de judecată al unei arhiepiscopii.
"În cele 30 de zile pe care părintele (Pomohaci, n.r.) le-a avut la dispoziție pentru a prezenta probe sau dovezi care să-l dezvinovățească, a fost adusă doar o singură cerere prin care acesta solicită retragerea temporară din preoție, invocând motive de sănătate. Cererea a fost analizată astăzi (miercuri, n.r.) în ședința Permanenței Consiliului Eparhial și a fost înaintată Consistoriului Eparhial, care se va întruni joi, la Alba Iulia', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, părintele Oliviu Botoi.
Până acum, preotul Cristian Pomohaci a fost suspendat timp de 30 de zile de către arhiepiscop, care i-a interzis să mai slujească în biserică, urmând ca membrii Consistoriului Eparhial să se pronunțe asupra deciziilor viitoare în acest caz.
Pomohaci a depus marți o cerere la Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia prin care solicită suspendarea temporară din preoție, din motive medicale, fără să precizeze o perioadă anume.
Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș dosarul în care preotul Cristian Pomohaci, din Parohia Moșuni, județul Mureș, este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale.
Preotul a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar înregistrarea a apărut în presă.
Ulterior, Pomohaci a fost chemat la Arhiepiscopia din Alba Iulia pentru a oferi explicații cu privire la înregistrarea audio care îl incriminează și s-a decis ca părintele să fie oprit de la slujirea sfintelor taine și a tuturor slujbelor bisericești pe o perioadă de 30 de zile, timp în care el trebuie să aducă argumente în favoarea sa.
Pe 26 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a anunțat că a fost sesizat cu privire la unele fapte pe care un preot le-ar fi săvârșit în prezența sau asupra unui minor, la câteva zile după ce pe paginile de socializare au circulat înregistrări audio în care clericul ar ademeni un minor să întrețină relații homosexuale cu el.
AGERPRES