Alba: Pedeapsa de închisoare pe viaţă, menţinută de CA Alba Iulia în cazul unui criminal originar din Botoşani
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a menţinut pedeapsa de închisoare pe viaţă dată în luna martie de Tribunalul Alba în cazul unui tânăr originar din Botoşani care, în vara anului trecut, a pătruns în curtea şi în casa unei familii din municipiul reşedinţă, omorând o femeie de 80 de ani şi rănindu-l grav pe fiul acesteia, cu o piatră de decor de grădină.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, inculpatul este obligat şi la plata unor daune materiale, în valoare de peste 12.700 de lei, în favoarea victimei. Aceasta a scăpat cu viaţă după ce s-a refugiat în baia locuinţei.
Decizia CA Alba Iulia este definitivă.
Tribunalul Alba l-a condamnat, în primăvară, la detenţie pe viaţă pe Mădălin Miki Lupu pentru omor calificat, tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată, aceasta fiind cea mai mare pedeapsă pe care o instanţă din Alba Iulia a dispus-o în ultimele decenii.
Pe 14 iulie 2017, Mădălin Miki Lupu, de 24 de ani, aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani şi bunuri, a pătruns fără drept în curtea şi în casa victimelor, în vârstă de 80 de ani, respectiv 53 de ani. El le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari, şi cu picioarele, în zona capului şi a pieptului. Gravele leziuni suferite au condus la decesul femeii şi la internarea fiului acesteia.
El a sustras din casa locuinţei acestora aproximativ 4.300 de lei, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Ulterior comiterii crimei din Alba Iulia, bărbatul s-a dus în Botoşani, unde a ucis o femeie din Coţuşca, după ce aceasta l-a surprins la furat în casa sa. El a fost prins după 12 ore, anchetatorii stabilind că el este şi autorul crimei şi al tentativei de omor din Alba Iulia. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)