Alba: O italiancă şi bebeluşul său, în condiţii de izolare după ce s-au prezentat la spital cu febră
O femeie şi bebeluşul său, veniţi în România din regiunea italiană Veneto în urmă cu două săptămâni, au fost internaţi, luni, în spitalul din Alba Iulia, în condiţii de izolare, după ce s-au prezentat la UPU cu febră, specialiştii bănuind însă că e vorba de o patologie digestivă.
"S-a prezentat la SJU o familie care s-a întors în urmă cu 14 zile din Italia. Unul dintre membrii familiei (tatăl n.r.) este asimptomatic, mama şi copilaşul prezentau febră. S-a luat o măsură preventivă de carantinare a lor la secţia de dermatologie, care a fost stabilită ca punct de carantină la nivelul judeţului, urmând să li se acorde îngrijirile necesare", a declarat presei, la finalul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea.
El a adăugat că, "deşi pare o măsură destul de extremă carantinarea lor", mai bine se ia o astfel de măsură până când vor fi finalizate toate investigaţiile.
"Să sperăm că e o alarmă falsă", a spus Sinea.
Directorul executiv adjunct al DSP Alba, Daniela Dreghici Popa, a anunţat că, între timp, i s-a transmis că cei doi au fost investigaţi de către un medic infecţionist şi că se ia în calcul un posibil rotavirus.
"Nu prezintă simptome respiratorii, nu au tuse. Au febră şi scaune diareice. Bănuim o patologie digestivă, posibil rotavirus. S-au luat coproculturi, urmează să aflăm rezultatul mâine (marţi n.r.). Îi ţinem în continuare la izolator. Îi monitorizăm şi vedem cum evoluează toate simptomele", a declarat Daniela Dreghici Popa.
Este vorba de o familie de italieni stabilită temporar în România.
Tot luni, un alt italian, şofer de TIR, s-a prezentat la spitalul din Alba Iulia, susţinând că ar avea febră şi dureri în piept, el refuzând însă să rămână internat, potrivit directorului executiv adjunct al DSP Alba. AGERPRES/(A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)