ALARMĂ Vor să adopte Ordonanța pentru amnistie și grațiere în 19 decembrie! Liderii PSD se vor reuni cu trei zile înaintea ședinței de guvern

ALARMĂ Vor să adopte Ordonanța pentru amnistie și grațiere în 19 decembrie! Liderii PSD se vor reuni cu trei zile înaintea ședinței de guvern

ALARMĂ Vor să adopte Ordonanța pentru amnistie și grațiere în 19 decembrie! Liderii PSD se vor reuni cu trei zile înaintea ședinței de guvern.
 
Liderii PSD iau în calcul data de 19 decembrie pentru adoptarea Ordonanței de Urgență privind amnistia și grațierea, au declarat pentru  G4Media.ro surse din partid. Potrivit acestora, este luată în calcul săptămâna de dinaintea Crăciunului, când capacitatea de reacție a publicului intern și extern este foarte scăzută. Pe data de 19 decembrie este programată ședința de guvern, probabil ultima din acest an. Teoretic, Guvernul ar putea convoca o ședință în care poate adopta OUG și în ultima săptămână din acest an, dat fiind că Parlamentul se află în sesiune până la data de 31 decembrie.

De notat că pe data de 11 Decembrie este așteptată decizia Curții Constituționale în privința protocoalelor secrete încheiate între Parchetul General și Serviciul Român de informații. O eventuală declarare neconstituțională a protocoalelor ar putea servi drept justificare pentru adoptarea OUG.

Social-democraţii vor avea pe 16 decembrie două reuniuni de partid – Consiliul Naţional şi Comitetul Executiv Naţional, au declarat joi surse din partid, citate de Agerpres. Scopul ședințelor ar fi unul pur organizatoric. Potrivit surselor citate, pe 16 decembrie urmează să fie ales preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi se vor organiza departamentele.

Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional va candida fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor. Departamentele vor funcţiona „ca un fel de Guvern paralel”, au menţionat sursele citate. Cele două reuniuni vor avea loc la Bucureşti, iar secretarul general al PSD a făcut deja invitaţiile către membrii CExN şi ai Consiliului Naţional.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Parlament că, la fel ca premierul Viorica Dăncilă, nu are pe masa sa niciun proiect vizând amnistia şi graţierea.

Întrebat dacă i-a cerut personal ministrului Justiţiei o soluţie pentru un act normativ vizând amnistia şi graţierea, Dragnea a afirmat: “Am cerut public, şi dacă am cerut-o public sunt sigur că a auzit şi dumnealui (n.r. ministrul Justiţiei), să se găsească o soluţie pentru a încerca să se repare toate nedreptăţile din ultimii ani din România, care tot ies la iveală”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat pe data de 30 noiembrie că nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului.

“Repet, nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului. Vom avea sărbători liniştite. Nici nu mai este timp, se termină luna”, a spus Dăncilă, la recepţia de la Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Pe data de 4 decembrie, G4Media.ro a dezvăluit că ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar fi dispus să-și dea avizul de legalitate pe ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, cu condiția ca actul normativ să fie inițiat de alt minister.

În aceeași zi, Tudorel Toader a declarat că un act normativ privind amnistia şi graţierea nu este un act de clemenţă pe care „şi-l doresc doar unii”.

Potrivit surselor G4Media.ro, una din variante ar fi ca secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, să inițieze OUG-ul, dar în această situație ar fi nevoie de modificarea HG-ului care stabilește modalitatea de inițiere și avizare a actelor normative. Toader nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro până la ora publicării acestui material.

Potrivit surselor G4Media.ro, Toni Greblă se confruntă cu cel puțin două probleme. Pe de o parte, ar risca să intre în conflict de interese, chiar dacă a fost achitat în primă instanță, pentru că are totuși un proces pe rol la Înalta Curte în care este acuzat de fapte de corupție. Pe de altă parte, este cam dificil de justificat urgența măsurilor de amnistie și grațiere, astfel încât să fie nevoie de un OUG. Potrivit surselor G4Media.ro, proiectul de ordonanță este deja elaborat de către juriștii PSD.

Pe 28 noiembrie, G4Media.ro a scris că ar exista în dispută câteva probleme de ordin tehnic. Unii vor grațiere până la cinci ani, alții vor să fie grațiate pedepsele până la zece ani pentru a beneficia cât mai mulți de această măsură. Nici în cazul amnistiei n-ar fi căzut de acord asupra limitelor de pedeapsă în cazul faptelor care ar urma să fie amnistiate.

Între timp, s-ar fi decis ca amnistia și grațierea să nu mai fie limitate în timp, ci să fie aplicate doar pentru anumite fapte și infracțiuni. Astfel, s-ar putea ajunge ca fapte pedepsite cu până la 14 ani de închisoare să fie amnistiate. Doar faptele cu violență, violul, omorul, traficul de droguri și alte infracțiuni grave ar urma să fie excluse din listă.

Președintele Klaus Iohannis a lansat joi, 29 noiembrie, un avertisment fără precedent Partidului Social Democrat, atrăgând atenția formațiunii conduse de Liviu Dragnea să nu adopte o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, deoarece acest lucru ar fi „o catastrofă pentru România” şi ar declanşa o criză politică fără precedent.

„Există semnale că la PSD nu s-a abandonat această idee (OUG pentru amnistie și grațiere – n. red.) O astfel de ordonanţă, care priveşte amnistia şi graţierea unor politicieni până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România. Ar fi o catastrofă. Adoptarea unei astfel de ordonanţe ar declanşa o criză politică fără precedent în România”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a amintit că graţierea şi amnistia au fost deja tema unei ordonanţe de urgenţă la începutul anului 2017 şi că acest act normativ a dus la manifestări foarte ample din partea românilor, care nu îşi doresc aşa ceva.

Liderul USR, Dan Barna, i-a solicitat luni dimineață președintelui Klaus Iohannis să participe în luna decembrie a acestui an la toate ședințele de Guvern care vor mai avea loc pentru a împiedica adoptarea ordonanței anunțate pentru amnistie și grațiere. USR i-a oferit șefului statului și motivul pe baza căruia poate merge la ședințele de Guvern: pregătirea preluării de către România a președinției Uniunii Europene.

Lideri din eșalonul doi din PSD discută deschis despre faptul că guvernul trebuie să-și asume OUG-ul privind amnistia și grațierea.

 
 


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...