ALARMĂ Savonea a declanșat operațiunea de salvare a lui Dragnea! Oameni buni, Planul B al pușcăriașului este în plină desfășurare!
ALARMĂ Savonea a declanșat operațiunea de salvare a lui Dragnea! Oameni buni, Planul B al pușcăriașului este în plină desfășurare! Savonea a anunţat că a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile fostului judecător al Curţii Constituţionale Petre Lăzăroiu.
''M-am autosesizat faţă de declaraţiile lui Petre Lăzăroiu şi am sesizat Inspecţia Judiciară'', a declarat vineri Lia Savonea, la sediul CSM, conform agerpres.ro.
Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a susţinut, miercuri, la Antena 3, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a grăbit să judece dosarul lui Liviu Dragnea înainte de a se pronunţa Curtea Constituţională, iar ţinta a fost ''dispariţia fostului lider al PSD de pe scena politică'', pentru că acesta venise "cu alte chestiuni noi, mai naţionaliste, mai de altă natură".
În opinia acestuia, fostul şef al Camerei Deputaţilor ar fi fost condamnat politic.
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat vineri că va trimite Inspecția Judiciară (IJ) în control la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) după ce Curtea Constituțională (CCR) a admis conflictul privind completurile specializate pe corupție, susținând că este nevoie de o analiză a ”responsabilității conducerii instanței supreme”.
”În calitate de președinte al CSM voi convoca Secția pentru Judecători în vederea analizării responsabilității conducerii instanței supreme, cel mai probabil printr-un control al Inspecției Judiciare (…) Responsabilitatea formulării propunerii de constituire a completurilor specializate revenea președintelui instanței supreme sau vicepreședintelui care a coordonat activitatea în materie penală (…) Este al doilea conflict de natură constituțională, efect al nerespectării dispozițiilor legii de către conducerea acesteia, cu efecte asupra drepturilor părților la un proces echitabil.. Conduita managerială a instanței supreme trebuie să aibă un grad de exigență și rigoare la un standard ridicat. În orice caz, nu mai scăzut decât în cazul tribunalelor sau curților de apel din România”, a declarat Lia Savonea într-o conferință de presă la CSM.
Cristina Tarcea, după ce șefa CSM a trimis Inspecția Judiciară la Curtea Supremă: Până în septembrie am drept de vot în CSM, vot pe care nu-l poate controla și de care vrea sa scape
Cristina Tarcea, președintele Curții Supreme, o acuză pe Lia Savonea, președintele CSM, că a trimis Inspecția Judiciară în control pentru că vrea să scape de votul său în plenul CSM.
”Doamna Savonea are încredere în opiniile juridice ale domnilor Stan și Deliorga. Eu am încredere în experiența în drept a domnilor Morar și Pivniceru. Doamna Savonea tânjește de mult la revocarea conducerii Înaltei Curți pentru a numi în loc persoane mai puțin predispuse la independență față de dânsa. Cât despre Inspecția Judiciară, tocmai CSM a constatat recent o acțiune disciplinară lovită de nulitate absolută față de mine, adică abuzivă. Realitatea este că până în septembrie am drept de vot în CSM, vot pe care nu-l poate controla și de care vrea să scape”, a declarat Tarcea pentru G4Media.ro.