ALARMĂ! Lazăr: Se intenționează instituirea controlului politic asupra justiției penale. Declarații INCENDIARE
Procurorul general Augustin Lazar acuza fără menajamente, intr-un interviu acordat Revistei 22, ca se incearca instituirea unui mecanism de control al justitiei penale prin modificarea legilor justitiei.
"Lucrurile sunt foarte clare. Se doreste un control asupra Ministerului Public atat de puternic, incat justitia penala sa nu mai poata face niciun pas fara controlul care se va institui. Intentia este de a ajunge pana acolo incat ministrul ii va spune procurorului unde trebuie sa exercite actiunea penala sau nu", afirma Augustin Lazar.
Augustin Lazar spune ca despre legile justitiei: "Uitati-va ce se propune acolo, ca numirile de procurori cu functii de conducere sa fie propuse de catre ministru, mergand pana la functia de procuror-sef de serviciu si de birou, ceea ce acum nu exista. Este vadit exagerat."
In ceea ce priveste scoaterea Inspectiei judiciare de sub autoritatea CSM si mutarea ei in "exteriorul autoritatii judecatoresti", procurorul general sustine ca prevederea este neconstitutionala: "Nu am inteles foarte bine, sa fie independenta si de autoritatea judecatoreasca? Fiindca un asemenea text de lege e neconstitutional, de pe scaun se observa. Inspectia Judiciara nu poate controla justitia din exterior, de la Executiv, de exemplu, e neconstitutional. Daca va fi in exteriorul autoritatii judecatoresti si ministrul spune cand sa mearga si cand sa verifice si pe ce teme este total nefiresc si neconstitutional."
Augustin Lazar mai spune ca activitatea DNA este foarte buna, lucru apreciat si de rapoartele MCV: "Revocarea unui procuror din activitatea de conducere trebuie sa fie facuta atunci cand se intampla ceva foarte grav cu adevarat. Nu pentru ca inculpatii care au fost condamnati definitiv se plang ca nu le convine. Evident ca nu le convine, cui ii convine sa fie supus legii penale? Dar noi trebuie sa vedem interesele generale ale societatii."