
Al treilea accident aviatic în câteva zile în SUA. Pilotul şi cei cinci pasageri au murit în avionul „deformat și încastrat în sol”
Încă o tragedie aviatică în SUA, după elicopterul căzut în apele râului Hudson şi avionul de mici dimensiuni căzut în Florida peste o maşină. Sâmbătă, şase persoane şi-au pierdut viaţa după ce un alt avion s-a prăbuşit în apropiere de Copake, New York.
Șase persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni în statul New York, în cursul weekendului, acesta fiind cel mai recent incident dintr-o serie de catastrofe aeriene din Statele Unite, relatează BBC, citând presa americană.
Agenția Națională pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) din SUA a transmis duminică faptul că la bordul aeronavei care s-a prăbușit sâmbătă în apropiere de Copake, New York, se aflau șase persoane.
Deși numărul exact al victimelor nu a fost confirmat oficial, presa americană, citând membri ai familiilor celor aflaţi la bord, afirmă că toate cele șase persoane au decedat.
Potrivit aceleiaşi surse, victimele se îndreptau spre un eveniment religios. Printre cei care și-au pierdut viața se numără: Michael Groff, pilotul aeronavei și neurochirurg, Joy Saini, soția sa, medic chirurg, Karenna Groff, o fostă jucătoare de fotbal la MIT, desemnată în urmă cu mai mulţi ani „Femeia Anului” în NCAA, James Santoro, iubitul Karennei, asociat de investiții la Silver Point Capital, fratele fostei jucătoare de fotbal şi iubita acestuia, Alexia Couyutas Duarte, proaspăt admisă la Facultatea de Drept a Universității Harvard.
Tragedia a avut loc în apropierea localității Copake, iar impactul a fost atât de puternic încât aeronava s-a „comprimat, deformat și încastrat în sol” potrivit lui Todd Inman, reprezentant NTSB.
Înainte de accident, pilotul, despre care se afirmă că era unul cu experienţă, a raportat o „apropiere ratată” din cauza vizibilităţii în timp ce se îndrepta spre aeroportul din comitatul Columbia.
Sursa: adevarul.ro