Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Slovacia
Slovacii au început să voteze sâmbătă în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a căror mare favorită este o avocată aflată în război împotriva corupţiei într-o ţară marcată de asasinarea unui jurnalist de investigaţie anul trecut, relatează France Presse.
Avocata specializată în probleme de mediu fără nicio experienţă politică, Zuzana Caputova, în vârstă de 45 de ani, ar putea deveni prima femeie preşedinte al acestei ţări membre a zonei euro, potrivit sondajelor ce îi acordă peste 60% din intenţiile de vot în faţa candidatului sprijinit de putere, comisarul european pentru energie Maros Sefcovic, în vârstă de 52 de ani.
În primul tur, Zuzana Caputova, sub sloganul electoral "Să luptăm împotriva răului", a obţinut 40,53% din voturi faţă de 18,66% pentru adversarul său.
"Oamenii sunt pregătiţi pentru schimbare", a declarat ea pentru AFP.
Jurista, care a fost vicepreşedinte al partidului Slovacia Progresistă, pe care l-a părăsit, s-a numărat printre miile de manifestanţi care au ieşit în stradă anul trecut, şocaţi de asasinarea cu gloanţe a jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale.
Jurnalistul se pregătea să publice un articol despre presupuse legături dintre politicieni slovaci şi mafia italiană.
Manifestaţiile, de o amploare fără precedent, au subminat guvernul partidului Smer-SD (centru-stânga).
Ele au condus la demisia prim-ministrului Robert Fico, care totuşi rămâne şeful Smer-SD şi aliat apropiat al actualului prim-ministru.
Până acum, cinci persoane au fost arestate în cazul crimei, inclusiv cel care a comandat-o - un multimilionar având legături cu Smer-SD.
Analiştii o compară pe Caputova cu preşedintele francez Emmanuel Macron, un alt outsider ajuns la putere în 2017 cu un program reformist.
Promisiunile electorale ale candidatei liberale, divorţată şi mama a doi, includ protecţia mediului, sprijinul pentru persoanele în vârstă şi justiţie pentru toţi.
Cei doi candidaţi la preşedinţia slovacă sunt democraţi şi deschis proeuropeni, ceea ce a fost salutat de şeful statului în exerciţiu, Andrej Kiska.
Preşedintele slovac nu guvernează, dar ratifică tratatele internaţionale şi îi numeşte pe înalţii magistraţi. El este de asemenea şeful forţelor armate şi dispune de drept de veto.
Secţiile de votare se vor închide la 21.00 GMT.AGERPRES