Al doilea tur al alegerilor municipale din Franţa a fost fixat pentru 28 iunie

Al doilea tur al alegerilor municipale din Franţa a fost fixat pentru 28 iunie

Al doilea tur al alegerilor municipale din Franţa va avea loc pe 28 iunie, la mai mult de trei luni după un prim tur controversat organizat în plină pandemie, a anunţat vineri premierul francez Edouard Philippe, informează AFP şi dpa.

"După ce am cântărit toate argumentele pro şi contra, credem că viaţa democratică trebuie să-şi reintre în drepturi", a declarat Philippe în timpul unei conferinţe de presă, subliniind că această decizie este "reversibilă" în funcţiile de condiţiile sanitare.

Scrutinul va fi organizat în aproximativ 5.000 de comune unde primul tur nu a fost decisiv.

Executivul francez a menţinut primul tur al alegerilor municipale pe 15 martie, cu o zi înainte de anunţarea măsurilor de izolare în Franţa, iar scrutinul a fost marcat de o creştere majoră a absenteismului, care a depăşit 55% dintre alegători.

Al doilea tur, prevăzut iniţial pentru 22 martie, a fost amânat în condiţiile în care epidemia de COVID-19 se amplifica în Franţa.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, ministrul de interne francez Christophe Castaner a declarat că alegătorii vor trebui să poartă mască în secţiile de votare, atenţionând că acest al doilea tur "nu trebuie să devină un factor de circulaţie a virusului".

"Prin urmare s-a convenit să se facă diferit campaniile" electorale, a explicat el, evocând "respectarea sistematică a gesturilor-barieră" şi necesitatea de a "privilegia campaniile digitale".

Aceste anunţuri au survenit într-un context de ameliorare progresivă a stării sanitare în Franţa. Bilanţul oficial al epidemiei de COVID-19 era joi seara în această ţară de cel puţin 28.215 morţi, cu 83 de noi decese înregistrate în ultimele 24 de ore.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”