Ajutorul acordat Ucrainei blocat la 90 de minute după apelul telefonic dintre Trump şi Zelenski
Un responsabil al bugetului american a cerut Pentagonului "să aştepte" înainte de plăti un ajutor armatei ucrainene la o oră şi jumătate după apelul telefonic între preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, arată un e-mail publicat duminică, notează AFP.
Acest e-mail face parte dintr-o serie de mesaje publicate de Center for Public Integrity, asociaţie a unor jurnalişti de investigaţie.
Donald Trump este vizat de o procedură de destituire, lansată de Camera Reprezentanţilor care a votat miercuri punerea lui sub acuzare, pentru că a condiţionat ajutorul în valoare de 400 de milioane de dolari acordat Kievului de o anchetă ucraineană privind unul dintre potenţialii săi rivali la prezidenţialele din 2020, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden.
E-mailul unui responsabil din cadrul Oficiul de Management şi Buget (OMB), Michael Duffy, a fost trimis pe 25 iulie 2019 la orele 11.04, la o oră şi 31 de minute după încheierea convorbirii telefonice dintre Trump şi Zelenski.
"Având în vedere instrucţiunile pe care le-am primit şi cunoscând intenţia administraţiei de a examina ajutorul acordat Ucrainei (...), vă rog să aşteptaţi înainte de a plăti noile fonduri promise de Departamentul Apărării", a scris el. "Dată fiind natura sensibilă a cererii, aş aprecia dacă aţi face-o cunoscută strict celor care trebuie ţinuţi la curent", a adăugat el.
Partizanii republicani ai lui Trump din Camera Reprezentanţilor, într-un raport din 2 decembrie, au pledat în favoarea lui Duffy, subliniind că nu este "neobişnuit" să fie făcute astfel de cereri, potrivit Center for Public Integrity. Astfel, senatorul republican Ron Johnson a afirmat duminică al postul de televiziune ABC că publicarea acestui e-mail nu aduce "nimic nou" în dosarul montat împotriva preşedintelui.
În schimb, senatorul democrat Chuck Schumer a văzut în acesta o dezvăluire "explozivă". "Dacă nu este nimic ilegal în faptul de a reţine fondurile, de ce Michael Duffey a vrut ca nimeni să nu ştie ce a făcut?", a scris el pe Twitter.
"Dacă preşedintele este absolut nevinovat şi nu ar trebui pus sub acuzare, de ce îi este atât de teamă că oamenii vor spune ce au de spus?", a afirmat la CNN senatoarea democrată Amy Klobuchar.
În pofida audierilor sub jurământ a 17 membri sau foşti membri ai administraţiei sale potrivit cărora Trump s-a folosit de funcţia sa în interes personal, şeful statului declară că este nevinovat, fiind, în opinia sa, victima unei "vânători de vrăjitoare" şi a unei "tentative de lovitură de stat".
Donald Trump ar urma să fie judecat, cel mai probabil în ianuarie, de către Senat, unde majoritatea republicană a făcut deja cunoscut că îl consideră nevinovat şi nu intenţionează să îl destituie.AGERPRES