Ajutor de minimis de cel mult 4.000 de euro pentru cultivarea legumelor în spaţii protejate (proiect)

Ajutor de minimis de cel mult 4.000 de euro pentru cultivarea legumelor în spaţii protejate (proiect)

Legumicultorii vor beneficia în acest an de un ajutor de minimis de cel mult 4.000 de euro pentru cultivarea de tomate, ardei gras, kapia, castraveţi, fasole păstăi, salata, spanac şi ceapă verde în spaţii protejate, plafonul maxim alocat pentru această schemă de sprijin fiind de 225 milioane de lei (45 milioane de euro), potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producţie/1000 mp şi/sau o singură cultură în ciclul II de producţie/1000 mp, în anul 2022.

Conform sursei citate, valoarea maximă a sprijinului financiar pentru un beneficiar este de 4.000 euro, respectiv 3.000 de euro/cultură în Ciclul I/1.000 mp/beneficiar şi 1.000 euro/cultură în Ciclul II/1.000 mp/beneficiar. Sprijinul se acordă pentru tomate în ambele cicluri de producţie, iar pentru restul legumelor doar în ciclul II de producţie.

"Programul Tomata a fost un program de succes, de aceea îl relansăm pe principiile iniţiale. În acelaşi timp, am prevăzut fonduri şi pentru susţinerea producţiei în ciclul II a altor legume deficitare pe piaţă, astfel încât românii să aibă acces mai facil la legume crescute din pământul nostru", a declarat recent Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014, valabil până la 31 decembrie 2022, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi producătorii agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de legume în spaţii protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre; să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producţie, cultivată exclusiv cu una dintre culturile prevăzute; să marcheze suprafaţa prevăzută, la loc vizibil, cu o placă indicator, pe care să se găsească inscripţia "Program susţinere legume, anul 2022, beneficiar numărul, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului/ Municipiului Bucureşti"; să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii înfiinţate.

De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate, în anul 2022; să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii şi avizat de oficiul fitosanitar judeţean; să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare .

În proiectul publicat de MADR se precizează că pentru suprafaţa prevăzută se acceptă o marjă de eroare de plus 50 de metri pătraţi rezultaţi în urma verificării în teren a suprafeţei înfiinţate cu legume.

Producţiile minime pe care trebuie să le obţină pentru a beneficia de sprijin sunt: 5.600 kg/1000 mp pentru cultura de tomate; 2.000 kg/1000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung-kapia; 5.600 kg/1000 mp pentru cultura de castraveţi; 1.500 kg/1000 mp pentru cultura de fasole păstăi; 1.440 kg/1000 mp pentru cultura de salată; 1.000 kg/1000 mp pentru cultura de spanac; 1.000 kg/1000 mp pentru cultura de ceapă verde.

Valorificarea producţiilor prevăzute se face în perioada 1 martie - 10 iunie inclusiv pentru ciclul I de producţie şi respectiv 20 octombrie - 9 decembrie, inclusiv pentru ciclul II de producţie. Dovada obţinerii producţiei de legume obţinute în spaţii protejate o constituie
bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.

Valoarea maximă a sprijinului financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

Conform Regulamentul de minimis în sectorul agricol, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, pe fiecare ciclu de producţie, în anul 2022. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...