AICI sunt banii noștri! DETALII despre procesul de recuperare a prejudiciului din dosarul Dan Voiculescu

AICI sunt banii noștri! DETALII despre procesul de recuperare a prejudiciului din dosarul Dan Voiculescu

Dan Voiculescu are de dat statului 60 de milioane de euro, potrivit sentinţei definitive din dosarul privatizării ICA. Până acum, FISCUL a vândut o vilă şi acţiuni la una dintre companiile deţinute de acesta, scrie Capital într-o analiză .

Până acum, statul recuperat efectiv, după valorificare, 1,71 mil. euro din averea sechestrată a lui Dan Voiculescu.

Vila din Bucureşti a Corinei Voiculescu, una dintre fiicele lui Dan Voiculescu, a fost vândută în urmă cu două săptămâni, la a treia licitaţie, pentru recuperarea unei părţi din cele 60 de milioane de euro reprezentând prejudiciul impus omului de afaceri în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Vila, care are 193 de metri pătraţi, parter, etaj plus mansardă, şi un garaj de 17 mp, plus teren de 576 mp,este în centrul Bucureştiului, lângă parcul Herăstrău, pe strada Aviator Zorileanu.Clădirea a fost şi sediul firmei Crescent, controlată de Dan Voiculescu. Vila a fost cumpărată de o persoană fizică, persoană care o va folosi drept locuinţă personală. Preţul cu care a fost vândută este de 4,55 milioane de lei, respectiv de 1,024 milioane de euro.

De asemenea, Voiculescu a rămas şi fără acţiunile deţinute la companie Sanagra din Târgu Mureş. Preţul a fost de 3 milioane de lei. Compania a fost pusă sub sechestru după arestarea acestuia. ANAF a scos la vânzare încă de anul trecut acţiunile deţinute de fiicele Dan Voiculescu la compania Sanagra. Este vorba despre 306 acţiuni deţinute de Camelia Rodica, pentru care preţul de pornire a fost de 1,463 milioane de lei, fără TVA, şi despre 351 de acţiuni deţinute la aceeaşi companie de Corina Mirela Voiculescu, pentru care preţul de pornire a fost de 1,678 milioane de lei, fără TVA. "La a şasea licitatie organizată de ANAF, au fost depuse oferte pentru cele două pachete de acţiuni SANAGRA SA. Conform procesului verbal de licitaţie, după analizarea şi verificarea documentelor depuse, pachetul de 351 acţiuni s-a vândut pentru 1.695.000 lei, iar pachetul de 306 acţiuni s-a vândut pentru 1.478.000 lei. În data de 01.07.2016, după achitarea integrală a sumelor ofertate, s-au emis procesele verbale de adjudecare, care constituie titlu de proprietate, conform art. 254 din Codul de Procedura Fiscală", au răspuns oficialii ANAF la solicitarea Capital.

Societatea Sanagra, din judeţul Mureş, are ca obiect de activitate „creşterea bovinelor de lapte”, potrivit datelor de pe portalul Ministerului Finanţelor. În 2014 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7,14 milioane de lei şi o pierdere de 4,85 milioane de lei.

Urmează ca ANAF să scoată la vânzare sediile Grivco, Intact, şi cele ale televiziunilor Antena 1 şi Antena3, imobile care i-au aparţinut lui Dan Voiculescu, dar au fost confiscate de către stat în urma sentinţei din Dosarul ICA, iar preţul de pornire este de 15 milioane de euro. 

Capital



populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”