Ai un șoc când citești așa ceva! Cine sunt cele două hiene PSD trimise de Dragnea la CCR

Ai un șoc când citești așa ceva! Cine sunt cele două hiene PSD trimise de Dragnea la CCR

Prin impunerea unui judecător oportunist și a unui procuror obedient la Curtea Constituțională, PSD reușește să-și păstreze controlul asupra majorității într-una dintre cele mai importante instituții din statul român, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe  G4Media.ro .

Totuși, când lucrezi cu oameni de proastă calitate este o iluzie că vor rămâne loiali pe toată durata celor 9 ani de mandat. Așa cum Petre Lăzăroiu, numit de Traian Băsescu pe un rest de mandat, a ajuns să joace politic cu PSD după plecarea fostului președinte de la Cotroceni, este de așteptat ca unul ca judecătorul Cristian Deliorga să procedeze la fel dacă marele partid care l-a susținut va pierde la un moment dat alegerile.

Pe Deliorga mi-l amintesc bine în calitate de vicepreședinte CSM prin 2006, văzut atunci ca o prelungire a epocii Stănoiu-Lupașcu în justiție, cum încerca să intre cumva în grațiile noii puteri. Cu agenda anti-reformistă în buzunar, Deliorga vine din lumea magistraților obișnuiți să ia lumină de la partid înainte de a pronunța o soluție.

Dar pe Deliorga sistemul de justiție îl cunoaște mai ales grație prieteniei sale cu Adina Florea, adjuncta secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați. De aici, din secția specială, PSD a mai recrutat un magistrat pe care la trimis la CCR: pe Gheorghe Stan, fostul președinte al secției.

Stan s-a dovedit un bun executant încă de pe vremea când alerga magistrații incomozi din poziția de adjunct al Inspecției Judiciare, alături de Lucian Netejoru. Obediența totală l-a recomandat drept șef al secției speciale, unde a confirmat pe deplin așteptările politicienilor.

Sub conducerea lui Stan și Florea, secția specială a deschis dosare pe bandă rulantă fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru a o împiedica să ajungă șefa Parchetului European.

Stan s-a mai făcut remarcat azi printr-o foarte slabă pregătire, motiv pentru care PSD a ridicat un zid de apărare în jurul său, cenzurând în timpul audierilor din Camera Deputaților aproape toate întrebările adresate de opoziție.

Precaritatea gândirii sale juridice n-a mai putut fi ascunsă însă în momentul în care viitorul judecător constituțional și-a prezentat atuurile și viziunea: ”Activitatea în cadrul Parchetului, dar şi în cadrul Ministerului Justiţiei constituie un avantaj. Dacă aş fi ales judecător CCR, m-ar interesa să respect supremaţia Constituţiei„. Abisal.

Cine-i scoate totuși din pălărie pe toți acești magistrați dubioși? Cum au ajuns niște mediocrități pe funcții atât de înalte, atât de importanți în sistemul de justiție? În cazul secției speciale, cea care a condus interviurile în procedura de selecție desfășurată la CSM a fost chiar președinta Consiliului, Lia Savonea.

Stan și Florea par să fie, așadar creația Liei Savonea, considerată de mulți fixerul liderului PSD, Liviu Dragnea, în justiție. Asociația Inițiativa pentru Justiție a realizat un inventar detaliat al derapajelor ei în fruntea CSM și au cerut revocarea din funcția de președinte. 

În fine, prietenia judecătorului Deliorga cu Lia Savonea este de notorietate în sistem.

Prin urmare n-ar fi deloc exclus ca și această recomandare să vină pe filiera președintei CSM, un magistrat ambițios, setos de putere, visând să conducă într-o bună zi Înalta Curte de Casație și Jusție.

Grație apropierii periculoase de liderul PSD, Savonea taie și spânzură în sistemul judiciar. Secția de judecători din CSM controlată de Savonea a numit deja toți șefii de secția de la Înalta Curte și va numi președinta Înaltei Curți. Controlează, prin urmare, zone întregi din instituții cheie din stat.

Fostă șefă a Curții de Apel București, s-a ținut multă vreme low profile. Este soția avocatului Mihai Savonea, fost coleg de birou cu celebrul fost senator PSD, Cătălin Voicu, condamnat în două dosare penale.

Poate nu întâmplător Cristian Deliorga, întrebat cum a ajuns să-și depună candidatura la grupul PSD din Senat, a explicat că îl cunoaște pe senatorul Șerban Nicolae. Acesta din urmă s-a remarcat conducând mașina lui Cătălin Voicu pe post de șofer al unui condamnat.

În numai doi ani, justiția s-a întors în anii 2000, în sinistra epocă Năstase-Stănoiu, când procurorii nu aveau curaj să ancheteze politicieni, nici judecătorii să-i judece, iar soluțiile în dosarele cu miză veneau în plic de la partid pe filiera magistraților-politicieni.

----------------

PSD își consolidează controlul asupra Curții Constituționale după noile numiri făcute de Parlament. Patru din cei nouă judecători CCR sunt numiți direct de PSD, alți doi sunt în sfera de influență a partidului condus de Liviu Dragnea

PSD și-a consolidat controlul asupra Curții Constituționale odată numirea noilor judecători, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga.

Astfel, într-o perioadă în care deciziile CCR sunt cruciale în ceea ce privește sistemul de justiție din România, partidul condus de Liviu Dragnea a numit direct nu mai puțin de patru dintre cei nouă judecători constituționali.

Majoritatea în favoarea PSD este însă asigurată în interiorul Curții Constituționale, așa cum au dovedit deciziile luate în spețele sensibile în ultimii doi ani și jumătate, după preluarea de către PSD a puterii.

În dosarele grele, deciziile au fost luate de cele mai multe ori cu 6 voturi ”pentru” și 3 voturi ”împotrivă”. Doar trei judecători s-au opus tăvălugului majoritar pro-PSD: Livia Stanciu, Ștefan Minea și Daniel Morar. În unele cazuri însă, au fost decizii luate cu majoritate de 7 la 2 sau chiar de 8 la 1, de fiecare dată singura care a votat contra majorității fiind Livia Stanciu.

Practic, în acest moment toți cei șase judecători constituționali numiți de Parlament sunt în sfera de influență a PSD. De pe vremea lui Traian Băsescu a mai rămas un singur judecător la CCR – Daniel Morar, fostul șef a DNA, care a votat când alături de majoritatea pro-PSD, când împotrivă.

Morar a fost numit la Curtea Constituțională în iunie 2013, iar mandatul său expiră peste 3 ani, în 2022.

Din partea Camerei Deputaților, cei trei judecători sunt Valer Dorneanu (PSD, numit în 2013), Varga Attila (UDMR, numit în 2016) și Gheorghe Stan (PSD, începând din iunie 2019).

Din partea Senatului, judecătorii sunt Mona Pivniceru (USL, numită în 2013), Marian Enache (PSD, numit în 2016) și Cristian Deliorga (PSD, începând din iunie 2019).

Președintele Klaus Iohannis a numit până acum doi judecători la Curtea Constituțională: Livia Stanciu, în 2016, fostă șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Simina Tănăsescu, în 2019, fosta sa consilieră pe probleme de constituționalitate, care a demisionat anul trecut pe fondul conflictului cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”