Agenţia de presă TASS, suspendată din Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA)

Agenţia de presă TASS, suspendată din Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA)

Agenţia rusească de presă TASS a fost suspendată din Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) în aşteptarea unei decizii cu privire la excluderea acesteia, informează site-ul EANA.

"În circumstanţele noii reglementări privind mass-media aplicate de guvernul rus (Roskomnadzor), care restrânge puternic libertatea presei, Consiliul de administraţie al EANA consideră că TASS încalcă scopul EANA, aşa cum este prevăzut acesta în Statutul Alianţei, nefiind în măsură să furnizeze ştiri imparţiale, ceea ce află în centrul declaraţiei de misiune a EANA", indică Alianţa.

"Ţinând cont de acest fapt, precum şi de cererea unor membri de a exclude TASS din EANA, Consiliul, în calitate de organ executiv al Alianţei, a decis în unanimitate să suspende imediat TASS din EANA, până când o Adunare Generală va decide, în conformitate cu Statutul, dacă TASS ar trebui să fie exclusă din Alianţa noastră", se adaugă în mesajul postat de Alianţă.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: TASS /Facebook.com


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?