AFIR: Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori

AFIR: Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a finanţat până în prezent 5.495 de apicultori prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), valoarea proiectelor de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) depăşind 109 milioane de euro, informează AFIR.

Beneficiarii au primit sprijin nerambursabil pentru achiziţia de stupi, familii de albine sau pentru procesarea mierii.

Apicultorii au accesat fonduri europene nerambursabile acordate prin submăsurile 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole", 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole", 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" şi 6.3 "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici".

Totodată, proiecte ce privesc domeniul apicol au primit finanţare şi prin submăsurile 9.1 "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol" şi 16.4 "Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol".

Potrivit sursei citate, cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanţate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanţat 4.667 de proiecte cu o valoare publică contractată de aproape 70 milioane euro. Aceste proiecte au vizat achiziţia de familie de albine sau instrumentar apicol.

Proiectele dedicate apiculturii finanţate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 801, cu o valoare publică contractată de 33,1 milioane euro şi au prevăzut atât achiziţii, cât şi mică procesare la nivelul exploataţiei apicole.

De asemenea, prin submăsura 4.1 au fost finanţate 6 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 2,4 milioane euro. Tipurile de investiţii vizează înfiinţarea/ modernizarea stupinelor prin achiziţie echipamente apicole şi amenajare spaţii pentru procesare, condiţionare produse apicole. Prin submăsura 4.2 beneficiarii au primit finanţare pentru 5 proiecte de investiţii în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 2,3 milioane de euro, finanţarea fiind acordată pentru unităţile de procesare, ambalare şi comercializare produse apicole.

AFIR precizează că prin submăsura 9.1 "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol" a fost finanţat un proiect privind promovarea şi comercializarea în comun a producţiei de miere şi produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploataţii agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 "Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol" a finanţat 15 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susţinerii lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele 15 proiecte au primit finanţare pentru 74 membri, din care 43 sunt fermieri (exploataţii care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor proiecte este de 1,27 milioane euro.

AFIR oferă şi câteva exemple de investiţii în acest domeniu. Astfel, SC Filia Three SRL din localitatea Crasna, judeţul Sălaj, a depus în 2016 un proiect de finanţare prin submăsura 4.2 (Investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole), prin care a solicitat şi primit fonduri europene nerambursabile în valoare de 189.895 euro. Valoarea eligibilă totală a proiectului a fost de 379.790 euro.

Beneficiarul a solicitat finanţare pentru a dezvolta partea de procesare a mierii, prin construirea unei unităţi de procesare, ambalare şi comercializare a produselor apicole. Totodată, proiectul a vizat dotarea cu utilajele şi echipamentele necesare procesării şi ambalării mierii, în vederea realizării unui lanţ integrat de colectare, depozitare, procesare, ambalare şi comercializare a produse apicole.

Apicultorul Deneş-Zsolt PAP a construit o hală cu funcţiuni de depozitare, procesare, ambalare, precum şi un magazin de prezentare produse apicole. Printre achiziţiile realizare prin implementarea proiectului, se numără: o maşină de ambalat miere în caserole şi una pentru ambalat la plic, omogenizator şi pompă de miere, cameră pentru decristalizare dar şi laptop-uri, birouri sau altă aparatură necesară funcţionării.

Un alt exemplu de investiţie din domeniul apicol, finanţat prin FEADR şi finalizat în 2019, este cel realizat de Stoica Ion, în Porumbacu de Jos, din judeţul Sibiu. În anul 2017 acesta a solicitat finanţare în valoare de 15.000 euro pentru dezvoltarea fermei apicole de mici dimensiuni pe care o deţine. Proiectul a fost finanţat în proporţie de 100% prin submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.

Beneficiarul are ca obiect de activitate apicultura. De la 20 de stupi, în 2020 - anul înfiinţării, acesta şi-a crescut treptat exploataţia, ajungând la momentul depunerii proiectului la 130 de familii de albine. Prin implementarea proiectului, apicultorul Stoica şi-a propus dezvoltarea şi modernizarea capacităţii de producţie, îmbunătăţirea managementului exploataţiei şi promovarea activităţii desfăşurate, implicit a produsului finit.

În perioada 2018 - 2019, beneficiarul a comercializat o cantitate de 3.471 kg miere, în valoare de 14.873 euro. Aceasta reprezintă o creştere de 132,21% faţă de cât a fost estimat în cadrul planului de afaceri, respectiv 1.500 kg. Din cele 28 de echipamente achiziţionate prin proiect, pentru dotarea exploataţiei şi îndeplinirea planului de afaceri, amintim un compresor, o maşină de găurit şi înşurubat, un polizor unghiular, un pistol pentru vopsit rame, un capsator pneumatic etc.AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?