Afganistan: Talibanii susţin că au preluat controlul asupra Palatului prezidenţial din Kabul
Talibanii au preluat controlul asupra Palatului prezidenţial din Kabul, au declarat pentru Reuters doi înalţi comandanţi ai insurgenţilor prezenţi în capitala afgană, după plecarea preşedintelui Ashraf Ghani din ţară .
Nu există însă o confirmare din partea guvernului afgan în această privinţă. Reuters transmite că oficiali guvernamentali nu au putut fi contactaţi deocamdată.
Ambasada SUA din Kabul a anunţat într-o notă că situaţia securităţii în capitala afgană se schimbă rapid, inclusiv la aeroport, unde au fost raportate focuri de armă, în timp ce trupele americane ajută la evacuarea majorităţii personalului american.
"Există informaţii despre un incendiu la aeroport, acesta fiind ţinta unor tiruri. În consecinţă, le recomandăm cetăţenilor americani să se adăpostească să stea adăpostiţi acolo unde se află", a comunicat misiunea diplomatică americană.
SUA speră să-şi evacueze cea mai mare parte a personalului din Afganistan într-o zi sau două, în timp ce ţări precum Germania şi Canada şi-au închis deja ambasadele la Kabul.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că evacuarea personalului ambasadei SUA din Kabul este "misiunea numărul unu", întrucât preluarea de către talibani a capitalei afgane pare iminentă, potrivit dpa.
Într-o imagine amintind de căderea Saigonului în Vietnam în 1975, un elicopter a decolat de la ambasada americană din Kabul în cursul zilei de duminică. Deasupra ambasadei se vedea ridicându-se fum, în timp ce responsabili de securitatea acesteia ardeau documente importante şi distrugeau materiale. Odată drapelul american coborât, ambasada va fi închisă oficial pentru moment.
Foto: (c) Stringer/REUTERS
Blinken a respins comparaţiile cu Vietnamul, declarând:"Acesta nu este Saigon".
Şeful diplomaţiei americane a fost întrebat de un fost combatant la o întâlnire cu presa: "Pentru ce a murit prietenul meu?"
"Mai întâi vă mulţumesc pentru serviciul Dumneavoastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze!", a declarat Blinken, adăugând:"Aţi reuşit să vă îndepliniţi misiunea care v-a fost încredinţată la 11 septembrie".
În acelaşi timp, Rusia a declarat că este gata să colaboreze cu un guvern de tranziţie la Kabul şi nu vede niciun motiv pentru închiderea ambasadei sale.
Franţa a decis relocarea ambasadei sale pe aeroportul din Kabul din cauza situaţiei securităţii din Afganistan după ce insurgenţi au intrat în capitala ţării, a anunţat duminică ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian.
Face à la dégradation très rapide de la situation, mobilisation totale de nos équipes au profit de la mise en sécurité des ressortissants français, des employés afghans des structures françaises et de leur famille, ainsi que de personnes menacées de la société civile afghane.
— Jean-Yves Le Drian (@JY_LeDrian) August 15, 2021
Ministerul francez de Externe a anunţat că Parisul va desfăşura în următoarele ore întăriri militare şi mijloace aeriene în Emiratele Arabe Unite pentru ca primele evacuări spre Abu Dhabu să poată începe.
"Din cauza degradării extrem de rapide a situaţiei de securitate în Afganistan, autorităţile franceze au decis relocarea ambasadei în aeroportul din Kabul, care rămâne în funcţiune pentru a proceda în special la evacuarea tuturor compatrioţilor noştri care se află încă în această ţară", a declarat Jean-Yves Le Drian.
De asemenea personalul Ambasadei Olandei din Kabul a fost evacuat noaptea trecută şi operează acum dintr-un loc de lângă aeroportul din capitala afgană, a declarat duminică Ministerul olandez de Externe.
"Ambasada Olandei la Kabul a fost relocată lângă aeroport aseară şi nu mai este accesibilă la vechiul număr de telefon/adresă", a declarat ministerul pe Twitter. AGERPRES