„Afectare pulmonară 90%, nevaccinată“/COVID-19. O femeie de 47 ani, fără alte boli, a murit la spitalul din Caracal

„Afectare pulmonară 90%, nevaccinată“/COVID-19. O femeie de 47 ani, fără alte boli, a murit la spitalul din Caracal

Trei noi decese ale unor pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 au fost raportate în judeţul Olt. O pacientă avea doar 47 ani şi nu era cunoscută cu afecţiuni. Un bărbat de 51 ani, tot din Olt, a murit la domiciliu, relatează Adevărul .

O femeie în vârstă de 47 ani, din Caracal, a ajuns la spital în stare gravă, cu plămânii afectaţi masiv. A supravieţuit doar 6 zile de la momentul internării, decedând la Spitalul Municipal Caracal. Din familia acesteia, soacra este de asemenea internată la ATI, cu afectare pulmonară de aproximativ 60%.

„Decesul nr. 404
O persoana de sex feminin, în vârstă de 47 ani, din mediul urban
Data internarii: 10.09.2021 SM Caracal
Data confirmarii: 10.09.2021
Comorbiditati : Nedeclarate/ nedepistste
Data deces: 16.09.2021
Cauze deces: stop cardiorespirator, insuficienta respiratorie acuta protezata mecanic, bronhopneumonie, AVC ischemic cerebelos stg şi parieto-occipital stâng“, a comunicat DSP Olt despre acest caz.
Managerul Spitalului Municipal Caracal, medicul Liviu Radu, a declarat pentru „Adevărul“ că femeia s-a prezentat la spital foarte târziu. „A venit cu afectare foarte mare, pulmonară. Încă vin nevaccinaţi şi cu afectare mare pulmonară. Tratamentul e acelaşi pentru toată lumea, numai că fiecare răspunde în funcţie de genetica lui. Stau acasă, la spital vin târziu, nu vor să se vaccineze. Această femeie a avut 90% afectare pulmonară“, a precizat managerul.
„Internăm între 13 şi 20 pacienţi pe zi“
Situaţia se complică de la o zi la alta, a mai precizat managerul spitalului din Caracal, acest spital fiind rezervat la această dată exclusiv pacienţilor COVID. „Internăm între 13 şi 20 pacienţi pe zi. Toată acea relaxare din vară... Şi nici acum oamenii nu înţeleg. Nu au o cultură medicală, nu întreabă medicul de familie, nu vor să se vaccineze...“, a mai spus dr. Radu. Acesta a precizat că până la această dată la spitalul din Caracal nu s-au înregistrat decese la pacienţi vaccinaţi şi nici forme grave de boală, însă argumentele medicilor în continuare sunt prea puţin luate în seamă de populaţia generală.
DSP Olt a mai raportat, tot sâmbătă, 18 septembrie 2021, şi decesul unui bărbat de 51 ani, care a murit la domiciliu. Acesta a solicitat în 15 septembrie, prin 112, efectuarea unui test COVID-19, însă a refuzat internarea. A murit a doua zi. DSP a comunicat că bărbatul avea şi alte boli, fiind diagnosticat cu HTA grad II/III, hiponatremie, trombocitopenie, malformaţie vasculară cerebrală.
Un alt treilea deces raportat este cel al unui bărbat în vârstă de 82 ani, care a murit la spitalul din Caracal la 12 zile de la internare. Bărbatul mai avea şi insuficienţă cardiacă congestiva cls III, Hipertensiune arteriala grad II, sechele AVC, boală renală cronică.
Numărul de pacienţi internaţi în spitalele din judeţul Olt a ajuns la 136, 23 fiind la ATI (două persoane sunt intubate). Alte aproape 500 persoane cu teste pozitive sunt monitorizate la domiciliu.
În ultimele 24 ore, în judeţul Olt au fost raportate 100 cazuri noi.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!