Afacerea Skripal: UE îşi recheamă ambasadorul în Rusia pentru consultări (oficial)
Uniunea Europeană îşi va rechema ambasadorul în Rusia pentru "consultări" în urma atacului chimic asupra fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a confirmat premierul olandez, Mark Rutte, în cursul nopţii de joi spre vineri la Bruxelles, relatează AFP.
"A fost un acord pentru a rechema ambasadorul UE la Moscova pentru consultări", declarase anterior un înalt responsabil european la finalul primei zile a summitului european.
Cu prilejul acestei întâlniri, cele 28 de state membre au acuzat că este "foarte posibil" ca Rusia să se afle în spatele otrăvirii lui Serghei Skripal şi a fiicei sale la 4 martie, în oraşul Salisbury (sud-vestul Marii Britanii) .
Pe de altă parte, unele state membre ale UE intenţionează să expulzeze diplomaţi ruşi ori să îşi recheme ambasadorii, ca măsuri de retorsiune, a precizat responsabilul european.
"După ce au căzut de acord în legătură cu atribuirea (otrăvirii lui Serghei Skripal), liderii şi-au continuat discuţiile asupra modalităţii de a putea merge dincolo de simple cuvinte şi a trece efectiv la acţiuni", a precizat responsabilul.
"Unii membri au în vedere posibile expulzări de diplomaţi ruşi ori să îşi recheme proprii diplomaţi", a explicat el sub acoperirea anonimatului.
"Este o demonstraţie de intenţie", a declarat pentru agenţia France Presse o altă sursă europeană.AGERPRES