AEP: Peste 20.000 de alegători s-au înregistrat pentru votul în străinătate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat marţi că numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate, până la data de 19 august, a depăşit 20.000, peste 10.000 dintre aceştia accesând ca opţiune votul prin corespondenţă.
Cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinta în străinătate mai au la dispoziţie 22 de zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro .
Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, le recomandă românilor din străinătate să opteze "cu încredere" pentru votul prin corespondenţă, "ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri", se arată într-un comunicat de presă transmis de AEP.
Cei patru paşi care trebuie urmaţi pentru exercitarea votului prin corespondenţă sunt:
- completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 500/2016);
- după primirea documentelor, Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă: două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două autocolante cu menţiunea "VOTAT", marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot; două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară;
- în momentul votării, pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea "VOTAT" pe patrulaterul cu candidatul preferat. Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează. Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf, se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează. În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru preşedintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optează, alegătorul trebuie să se asigure că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin;
- în ceea ce priveşte expedierea plicului sigilat care conţine votul său, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are trei variante: îl trimite în ţară, depunând plicul la orice oficiu poştal ori în orice cutie poştală a statului-gazdă; îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa; îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din ţara-gazdă după caz.
Înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu. Orice acţiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală, subliniază AEP.
Întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro. AGERPRES